( Epilog la volumul meu de publicistică Românul imparţial)
Întîmplarea nu mai e chiar nouă, dar o povestesc aici pentru a-i pune în gardă pe colegi, ca să nu păţească ce-am păţit eu cu un volum de publicistică, scos anul acesta. Dacă o povestesc abia acum, e pentru că abia acum mi-au mai trecut necazul şi sila provocate de ea, deşi cartea a rămas condamnată la soarta ingrată de a fi murit înainte de a se fi născut.
La începutul lui 2011, am primit un mail din partea editurii Dacia XXI de la Cluj, semnat „director editorial Anca Dejeu”. În mail, doamna cu pricina îmi cerea să-i dau spre publicare o antologie de poezii proprii. Nu ştiam nimic despre această editură; cum prietenii la care m-am interesat nu mi-au spus nimic de rău, am reacţionat favorabil la mail. Dar, fiindcă nu puteam să dau antologia promisă deja Paralelei 45 (cu care eram în discuţii de cel puţin 3 ani, din vina delăsării mele), i-am propus dnei Dejeu o culegere de articole. Nu a răspuns decît după vreo două luni, cerîndu-mi, repede, cartea de publicistică. Fireşte, nu lucrasem la ea, fiindcă nu ştiusem în tot acest interval dacă o vor sau nu. M-am apucat de căutat – prin computer, prin mape, prin site-urile ziarelor şi revistelor în care publicasem – articole, tablete şi mici eseuri. Au urmat selecţie, corectură, rescriere şi, fireşte, stres, cu atît mai mult cu cît, tot atunci, am decis că e cazul să trimit şi culegerea de poezii Areal la Paralela 45, chiar dacă nu făcusem pe ea atîta muncă de editor cît mi-aş fi dorit şi cît se impunea.
Cam pe la începutul lunii mai, am expediat volumul de publicistică, intitulat Românul imparţial, la Dacia XXI. Între timp, am semnat şi contractul care, cu excepţia tirajului de doar 150 de exemplare, era ca oricare contract pe care l-am semnat pînă acum, adică se obliga să asigure difuzarea şi promovarea produsului. În cîteva zile, mi s-a trimis BT-ul cărţii; surpriză neplăcută, undeva pe ea scria că „apare cu sprijinul primăriei” din Prisacani, satul meu natal. I-am scris doamnei Dejeu că nu sînt de acord cu asemenea înscrisuri pe carte şi nici cu ideea de a lua bani de acolo. Ca să mă asigur, l-am sunat şi pe primarul din sat, domnul Constantin Chirilă, avertizîndu-l să nu dea nici un ban pentru mine – mă gîndeam că, nu de alta, dar la vîrsta asta ar fi trebuit să donez eu bani satului, nu invers.
La scurt timp, m-am trezit cu un telefon de la Ion Vadan, directorul editurii: insista să fiu de acord cu subvenţia din partea primăriei din Prisacani; i-am spus hotărîtă că, dacă asta e condiţia să-mi apară cartea, atunci renunţ. Omul mi-a tipărit-o, fără înscrisul cu pricina, mi-a dat exemplarele de autor, dar apoi şi-a bătut joc de ea: nu i-a făcut promovare şi nu a trimis-o în librării (cu o singură excepţie cunoscută de mine, librăria Junimea din Iaşi, fapt pentru care le mulţumesc doamnei Narcisa Gherghe şi prietenilor de la Sedcom libris care au cerut-o expres de la editură, aflînd de la mine de existenţa ei). Am sunat la Dacia XXI şi le-am scris pe mail, cerîndu-le să respecte contractul, dar nu mai erau de găsit, de parcă intraseră în pămînt! După insistenţe, spre finele lui august am primit, în fine, o scrisorică prin care mă puneau la curent că au expediat cartea la cîţiva dintre cei trecuţi de mine pe o listă de „protocol”, dar că în librării nu o pot trimite, nefiind cerere pentru ea! De silă, nu am mai răspuns nimic: editorii de la Dacia XXI încă nu au aflat că, dacă vrei să vinzi o marfă, trebuie să o promovezi, să faci să se afle de existenţa ei. Fireşte, ar fi trebuit să-i acţionez în judecată pentru nerspectarea contractului, însă un asemenea gest era şi este peste puterile mele.
Prea tîrziu am aflat apoi că şi alţi scriitori căzuseră în aceeaşi capcană cu editura dlui Vadan. Acum îmi rămîn nelămurite mai multe lucruri: de ce nu m-a avertizat din timp că urmăreşte să implice primăria din satul meu – refuzam din start şi nu mai pierdeam vremea unii cu alţii; de ce, aflînd eu abia în stadiul bunului de tipar şi refuzînd, mi-a tipărit, totuşi, cartea, cheltuind nişte bani, fie şi pentru 40-50 de exemplare, cîte bănuiesc eu că a scos; şi de ce, dacă tot a tipărit-o, nu s-a purtat omeneşte, ca să nu spun profesionist, cu ea?
P.S. O prietenă, profesoară de limba română şi directoare de colegiu, a încercat să cumpere cartea de pe net. Oricîte combinaţii a încercat pentru semnele indicate drept cod, nu a avut nici un succes: i se răspundea mereu că a greşit codul!
(Ziarul de Iasi, dec.)
PPS. Colegul Ovidiu Pecican mi-a trimis linkul la un articol, pe aceeasi tema, al colegului George Vulturescu. (Articolul ar fi avut si el nevoie de o lectura a unui redactor profesionist, cum e nevoie in absolut toate cazurile inaintea publicarii unui articol sau a unei carti. Insa, se pare ca, pe masura ce meseria de redactor e tot mai necesara, ea e tot mai dispretuta in lumea romaneasca!) Iata linkul: http://ovidiupecican.wordpress.com/2011/01/27/george-vulturescu-%e2%80%9eharababura-editoriala%e2%80%9d/
Draga Mariana,
Pe masura ce citeam, mi se parea ca am mai auzit povestea exact in forma asta. Si m-am gindit ca tu mi-ai spus-o. Apoi, mi-am dat seama ca nu ne-am vazut de multa vreme, iar povestea o stiam de putin timp. In fine, ca sa n-o mai lungesc: intr-un tirziu, am realizat ca un alt scriitor (nu vreau sa-i dau numele, nu i-am cerut permisiunea) a fost abordat in acelasi mod de aceeasi editura. Este deci o practica de a merge catre primaria din localitatea natala a scriitorului si de a stoarce in felul asta bani de la stat. N-as fi reactionat, dar asemenea „editori” imi provoaca dispretul total: niste oameni mici, care si-au gasit sa-si scoata profitul meschin tocmai din domeniul cartii…
Cu drag si cu urari de sarbatori fericite,
Lucian
Multumesc, Lucian, pentru vizita pe blog si pentru reactie. Nu, nu ti-am povestit eu intimplarea. Vasile Gogea tocmai mi-a scris ca multi alti scriitori au patit acelasi lucru ca mine. Si mie mi-e greata de asemenea sacali. Dar e prea tirziu sa mai fac ceva, cartea e sacrificata.
Toate urarile de bine! Cu drag, Mariana
@) Mariana Codrut
Ce chestie! Am o curiozitate – editura asta are vreo legatura de „rudenie” cu fosta, poate si actuala, editura Dacia? Inteleg ca e din Cluj…
Sa stii ca imi pare foarte rau de intimplare, mai ales ca imi place publicstica ta si am citit si cartea cu incintare. Din cite inteleg, sint unul din putinii cititori… Despre mine, as putea spune ca sint norocos, din pacate, nu pot spune asta si despre tine…
Nu stiu , Liviu, daca editura asta are vreo legatura cu cea numita cindva Dacia. Probabil nu, altfel nu se explica golania urmasilor.
Multumesc pentru vizita pe blog si pentru reactie.
Da, din pacate, esti printre putinii cititori ai acestei nefericite carti.
Numai bine, draga Liviu!
Draga Mariana,
trista istorie si… descalificanta pentru editorii „dacici”. Cartea ar merita o noua editie, la o alta editura, adica sa fie recuperata din portofoliul borfasilor, sa fie completata chiar cu un text (dosar) despre editorii ticalosi.
Cu drag si cu urari de Sarbatori fericite!
Multumesc de vizita si de comentariu, draga Vasile Garnet!
Da, e destul de timpita intimplarea mea, prin care se pare insa ca au trecut destui altii…
Pai, nu prea mai vad ce editor mai vrea, pe timpurile astea, sa reediteze o autoare cu foarte putin scandal in jurul ei. Dar mai vedem!
Sarbatori fericite si numai bine, cu tot dragul si toata solidaritatea,
Mariana
Draga Mariana,
Regret foarte mult ca ai trecut prin calvarul acesta. Faptul de a starui pe langa tine sa accepti o subventie din partea primariei din satul tau natal este o josnicie fara margini! Ca si intreaga atitudine pe care au avut-o escrocii astia cu tine.
Am citit cartea, mi-a placut mult, voi scrie despre ea, dar ar merita sa incerci sa o reeditezi la o editura mai onorabila, mai ales ca beneficiaza si de o prezentare elogioasa pe coperta a IV-a din partea lui Andrei Plesu, care nu face asemenea gesturi pentru oricine… Singura solutie pe viitor este sa eviti – sa evitam! – editurile obscure, oricat de tentante ar fi ofertele lor sau oricat de presati am fi de dorinta fireasca de a ne vedea mai repede publicate cartile. Pentru ca e calea cea mai sigura de a le ingropa.Si e pacat de munca si de investitia de suflet pe care o punem in ele.
Iti doresc sa reusesti sa reeditezi cat mai curand „Romanul impartial” si sa te bucuri de o receptie frumoasa, asa cum o merita! La multi ani si la mai multe carti inspirate!
@ Vitalie, nu am acceptat oferta celor de la Dacia pentru ca era tentanta (in contract drepturile de autor erau de 10 exemplare, plus cele care corespundeau echivalentului in bani al vinzarii tirajului de 150 de exmplare!); nici pentru ca as fi fost grabita sa-mi scot o astfel de carte, care exista in mintea mea ca proiect, dar nu curind; am acceptat din simpla politete: mi-au cerut o antologie de poezii si, neputind sa le-o dau, m-am gindit ca trebuie sa raspund cumva asa-zisei lor gentileti. Sigur, naivitate mare din partea mea…
@ Ai perfecta dreptate, Vitalie, trebuia sa nu accept oferta lor. Va fi invatatura de minte.
Multumesc pentru bunele cuvinte si pentru urari!
Sa ai sarbatori faine si un an bun, in care sa te poti dedica pe cit de mult vrei tu proiectelor tale literare!
Cu drag!
Acelasi lucru mi s-a intamplat cu domnul Ion Vadan, la Dacia, in urma cu ani, cartea Lumea la 1848 a aparut cu greseli inadmisibile si total nepregatita si nestiuta, nu e primul caz, Un an nou mai bun,
Daniel V.
@ Multumesc de vizita si de reactie, draga Daniel Vighi. Nu stiam ca ati fost si dv. victima lui Ion Vadan.
Ma intreb daca nu ar trebui sa existe cineva care sa ne apere drepturile in asemenea cazuri. Fiindca, cel putin eu, de una singura, nu as putea s-o fac. Dar omul ar merita sa fie pus la colt, ca si alti editori care se poarta la fel, dupa cum am aflat si acum.
Va doresc si eu numai bine si un an nou dupa vrere!
Îmi pare rău să citesc despre asemenea cazuri. Și îmi pare rău că oamenii de afaceri netalentați ajung în domeniul producției de carte. Un om de afaceri mă învăța, acum câțiva ani, că, pentru ca statele bogate (ca cele din UE) să prospere, e nevioie ca în statele mici (ca România) să persiste mizeria și sărăcia. Altfel nu se poate, cică. M-am gândit imediat la averea domnului, considerabilă, de altfel. Dincolo de euroscpetismul afișat, m-a îngrozit metoda de gândire a dlui… Da, și mai era senzația (poate greșeam) că mediul de afaceri românesc este unul afectat grav de o mentalitate proletară, educată în comunism, cu idei din astea, despre „acumularea primitivă de capital”, exploatare, înșelăciune și, ce mai! jaf la drumul mare.
Nu încape îndoială că în stânga Prutului situația este la fel. În toți anii în care am fost plecată de acasă, încercam să ajung neapărat pe la lansările cărților lui taică-meu. Nu reușeam chiar la toate, tata fiind foarte prolific, dar la unele da. Ca să aud, neschimbat, mulțumiri adresate editorilor, pentru că nu i-au cerut bani pentru editare… Adică, îmi dau bine seama prin ce greutăți a trecut și mai trece industria cărții, și totuși, mare tristețe îmi trezesc asemenea cazuri.
Poate că va veni un timp când și domeniul afacerilor va deveni unul onorabil (așa cum ar trebui să fie), și cartea va aduna doar oameni onești în jurul său. Chiar dacă sună utopic, să sperăm.
Vă urez un Crăciun fericit, sărbători frumoase și un an Nou bun, cu realizări și împliniri, eventual cu reeditarea cărții pătimite, alături de alte cărți… Multă sănătate și bucurii, împreună cu cei dragi!
@ Pai nu stiu, Argentina, daca oamenii de afaceri din lumea cartilor trebuie sa fie talentati (ei, ca manageri, fireste!), dar o macar minima inteligenta e musai s-o aiba: unii precum cei de la Dacia e clar ca-si taie singuri creanga de sub picioare, tepuind in stinga si in dreapta, la inghesuiala. Si asta pentru ca victimele vor fugi apoi ca dracu’ de tamiie de ei. Iar daca mai fac si publice pataniile lor si afla si altii, astfel de editori vor ajunge sa-i publice numai pe cei care au un singur ambit: sa-si vada numele pe o coperta.
Sarbatori fericite si un an nou fain!
Nu stiu daca mai are rost aici un comentariu al doar unui consumator al artei care, asa cum spunea si Arghezi – doar gusta ce este frumos, ca si o mancare buna, fara sa aiba habar ce ingrediente s-au introdus si felul in care a fost preparata. Deci eu ma bucur de tot ce imi place din arta si atat. Atat vreau sa spun, este o lege nescrisa, si e pacat, promovarea valorilor in arta, a depins si depinde de multe ori de afaceristi verosi, dornici de castig rapid. Fac o mica trimitere in pictura la Impresionisti care au trebuit sa moara pentru a creste imens valoarea tablourilor lor, sau, la noi la pictori cum e Stafan Luchian, judecat de un fost ofiter de atunci, colectionar de tablouri „cum poate fi talentat acest pictoras de flori, daca e atat de sarac”. Asa ca sa nu fii suparata Mariana pentru ca, si acum mai trece o data prin gand „Glossa” lui Eminescu, si fii linistita, asa a fost si va fi mereu. Tu esti o scriitoare talentata, o onoare pentru orasul Iasi si atat. Sarbatori fericite.
@Da, in parte, ai dreptate, Corneliu, ca toti artistii sufera si au suferit din cauza unor afaceristi verosi. Insa, daca se poate, macar sa fie denuntati, nu?
Multumesc pentru vizita pe blog si pentru comentariu. Sper ca i-ai spus doamnei Florica vestea ca in Prisacani o „strada” a primit numele bunicului tau, preotul Leon Stacescu.
Sarbatori fericite si tie si sa traiesti multi ani!
marian draghici
Mariana, am citit, cu întârziere, articolul tău despre Ion Vădan şi practicile lui „editoriale”. A incercat si cu mine aceeasi figură. Mai exact, m-a contactat prin asistenta dsale, după ce-l convinsese deja pe primarul din Osicata natală – prieten, fost coleg de şcoală – să plătească editarea unei antologii din biata-mi pohezie. Dacă, după două telefoane, i-am zis pas asistentei, a intervenit însuşi „bossul” Vădan, tot telefonic, să mă convingă el, care ştie ce nemaipomenit poet sunt, că nu mai poate să doarmă dacă nu-mi face, mie, carte. Cam aşa suna motivaţia „insolitei” iniţiative, pe care am anihilat-o, jenat, din faşă.
Practica lui Vădan e execrabilă din două motive: o dată, fiindcă abuzează buna credinţă a localnicilor, care rămân cu impresia că, tu, „fiul satului”, eşti un veleitar de doi bani, devreme ce recurgi la milă publică prin interpuşi ca să fii publicat; al doilea, demersul e josnic fiindcă te pune în faţa faptului ca şi împlinit, împlinit prin terţi, care, la îndemnul lui Vădan, contactează primăria natală şi-l persuadează pe primar în numele tău. Iar primarul, mai nu vrea, mai se lasă…
În fine, am scăpat basma curată din potlogăria asta, dar ceva jeg tot o fi rămas pe uşa clanţei primăriei din Osicata. În percepţia oamenilor de-acolo. Ehei, pot spune ei, capra râioasă ţine coada sus, ne refuză subvenţia. Nu, dragii mei, Nelu, şi Marin, şi Mihai etc, poezia e aventura mea personală, nu pot lua bani de la voi, din bugetul comunei, pentru aventura mea personală. Asta i-am spus şi lui Ion Vădan. Ca să publici poezie, există edituri specializate, pe alese, în ţară şi străinătate. Te duci la ele şi publici. Nu trebuie să vină cineva de la Cluj, pe la spatele meu, să ceară banii primăriei ca să mă facă pe mine poet!
Poate am să scriu mai pe larg în Viata Romaneasca, să se ştie.
Mariana, am pus păţania mea pe blogul tău din spirit de solidaritate. O folosi cuiva la ceva, nu ştiu.
Un an bun în 2012, vădan de orice mizerii!
@ Multumesc pentru prima ta vizita pe blogul meu sau pentru primul comentariu, draga Marian. Sint bucuroasa de reactia ta. Poate macar prin asemenea reactii private, cumulate, sa-i tinem cit mai departe pe potlogari. Ca nimeni altcineva nu ne apara! Imi pare bine ca ai refuzat, scapind cartea aceea a ta de o moarte… neanuntata… Ai perfecta dreptate, poezia e o aventura personala. La mine nu a fost cu poezie si asta e minimul meu noroc in toata mizeria asta..
Astept sa citesc articolul tau din VR!
Sarbatori fericite – ma rog, asa e urarea asta – si un an bun! Cu drag!
nu se mai poate face haz de necaz, urita manevra cea cu primerele…bune si comentariile celorlalti. si sfaturile. nu am cartea dar atit cit am citit din…articolele tale esti taioasa, cu bun diagnostic la viata noastra cea comuna in spectacolul ei buf…
cum sunt accidental pe blog, sfatul de reeditare il vad ca binevenit
vorba lui M.D., sa nu creada satul cel natal ca ar fi vorba de veleitarism fiindca nu e cazul, fireste
as mai spune ca aici e si verticalitatea MARIANEI Codrut versus obisnuita, de acum, magarie editoriala
viorica r.
@ Mersi de vizita si de comentariu, Viorica. Un an bun!