Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2011

Bani şi reacţii

• Zilele trecute, un domn patron de la un mic magazin din vecinătate mi-a dat la 10 lei rest de la 50. I-am atras atenţia, i-am dat banii înapoi. Mi-a zîmbit vag, mi-a mulţumit vag, a doua zi nu mi-a mai arătat nici un semn că mă recunoaşte. M-am gîndit: „ce fericit! E clar că e obişnuit cu asemenea gesturi!”

• Eram studentă, tocmai plecam din Universitate cu plicul cu banii de bursă. M-am uitat în el: erau cu o sută mai mult. M-am strecurat, prin mulţimea studenţilor, înapoi la Secretariat. I-am întins suta doamnei care-mi dăduse bursa, explicîndu-i ce şi cum. Spre surpriza mea, ea s-a stropşit la mine, reproşîndu-mi cepeleag: „Din cauza voastră am greşit, ia uite ce balamuc faceţi aici!”

• În piaţa Nicolina, văd într-o zi banane mai ieftine, sub 4 lei kg, pe taraba unui tînăr ciocolatiu. Mă apropii, iau un ciorchine mai mic de 1 kg şi-l pun în cîntarul cu terezie. Vînzătorul spune fără să clipească: „7 lei!”, înşfacă imediat ciorchinele de fructe şi mi-l aruncă în sacoşă. Mă uit la hoţ stupefiată, el se hlizeşte obraznic, eu scot bananele, le aşez la locul lor şi plec. Hoţul strigă ceva, nu de bine, după mine. Nici să fi vrut nu aş fi avut cui mă plînge.

• Ies cu un bun prieten pe o terasă să discutăm ceva. El bea 2 halbe de bere, eu iau o îngheţată. La notă, vreau să-mi plătesc îngheţata, dar am numai o hîrtie de 100 de lei la mine. Plăteşte prietenul, eu îl rog pe chelner să-mi schimbe bancnota; mi-o schimbă, dar îmi dă doar 2 hîrtii de 50. Cum ţin morţiş să-mi plătesc îngheţata, ne oprim la un chioşc de ziare. „Vreţi să-mi schimbaţi hîrtia asta de 5 lei?”, îl întreb pe vînzător, întinzîndu-i… o bancnotă de 50. Vînzătorul, un domn în vîrstă, zîmbeşte hîtru şi spune: „ei, cum să nu v-o schimb, doar fac o afacere bună!” Nu înţeleg nimic, prietenul izbucneşte în rîs: „Vezi? Trebuie să înveţi odată banii noi, că ai s-o încurci!”

• Am ajuns la unul din micile magazine de lîngă mine şi mă opresc să-mi cumpăr pîine şi apă minerală. Caut portmonul în geantă, ia-l de unde nu-i! Simt că-mi fuge sîngele de la inimă: aveam în el toate documentele posibile (minus paşaportul), adică buletin, carduri, legitimaţii, fotografii, reţete etc., plus 210 euro, luaţi chiar în dimineaţa aceea din casă, ca să-i dau unui prieten. Refac în minte drumul de la serviciu spre casă: e clar, fie am uitat portmoneul la birou, fie mi s-a furat în autobuz, deşi autobuzul era cam gol iar eu stătusem pe scaun. Mă întorc la birou, nimic. Am pornit spre casă pe jos, obosită şi supărată, şi am pierdut restul după-amiezii fără nici un spor şi fără nici un chef de viaţă, cum bine vă puteţi imagina. Era aproape noapte, cînd am auzit sunînd la interfon. N-am răspuns, sigură fiind că, dacă e vreun vecin care şi-a uitat cheia, găseşte ajutor la altcineva. Cum cel care suna insista, am ridicat la un moment dat receptorul: în el am auzit o voce necunoscută, care a spus dintr-o răsuflare că mi-a găsit portmoneul şi că şi banii sînt la locul lor! Am coborît rapid: la uşa de la intrare era o tînără care s-a prezentat, dar eu nu i-am reţinut numele. Am luat-o în casă, pierzîndu-mă în mulţumiri, mirări şi exclamaţii – eram sigură că e un înger şi parcă nu ştiam cum să mă port cu un înger! Am întrebat-o din nou cum o cheamă, de data asta am fost pe fază: era Raluca Leahu, din Bacău, studentă la Medicină! Apoi mi-a povestit în detaliu: cum a găsit portmoneul meu chiar pe treptele editurii la care lucrez; cum a încercat să dea de mine la un telefon şi nu a avut succes; cum a rezistat sfaturilor colegilor de a-l duce la un cămin studenţesc din preajmă sau la Poliţie, de teamă să nu dispară banii din el; cum, după ce a terminat orele, a luat un autobuz şi a venit în zona în care locuiesc, destul de îndepărtată de Copou, căutînd, din bloc în bloc, numărul celui în care locuiesc, după părerea mea nu foarte uşor de găsit… Vai de mine, cum să nu-mi aducă portmoneul? Dar o vedea Dumnezeu! Ce să-i dau, să-i dau bani ca recompensă? A, nu! Nu vrea bani, nu vrea nimic! Nu-mi venea să cred că întîmplarea aste era reală. Sigur nu e un înger? Nu, nu e un înger! Am obligat-o aproape să ia o sticlă de şampanie italienească pe care mi-o adusese un nepot la sărbătorile din iarnă, o jucărie şi bani de taxi. După ce a plecat, lumea noastră mi s-a părut mult mai frumoasă.

Read Full Post »