Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2011

noapte de iunie

(din vol. Tabieturile nopţii de vară, Cartea românească, 1989)

e luna iunie, dar şuieră vîntul fierbinte.

dacă aş fi închisă într-un cub de gheaţă

şi-aş spune: „noapte de iunie”,

nările mi s-ar umfla, nesăţioase de miros cald

(fum şi garofiţă sălbatică

şi mîini înnegrite de cireşe);

în inimă ar urca sîngele violent

ca amintirea în trifoiul ocrotind,

goale, cele două adolescente surori

(misterul vieţii se desfolia

pentru puştii pîndind pe la garduri).

e luna iunie.

din inima mea blindată de iubire

stau gata să izbucnească

o femeie desfigurată de spaimă

o femeie nemaiştiind graniţa dintre bine şi rău

o femeie avidă să spintece

şi să-şi afunde mîinile pînă la cot

în pieptul aparenţei.

dar de unde atîta forţă

la robacea insectă?

limba fierbinte a subconştientului

adună firimiturile de peste zi –

ce pîine hidoasă

ce cheag minunat

ce iederă de fum împrăştie noaptea

capul meu peste perini!

o, vis!

apă vîscoasă ţîşnită din creierii mei

din toate pornirile mele refulate

din imaginile ce mă rănesc

din spaimă, din resturi nedigerate de viaţă!

apă roşie în care mă scald

şi mă ascund între trestii –

văd fără să fiu văzută

aud fără să fiu auzită

simt nedecupat, necenzurat, netulburat.

o, vis! domiciliu forţat al strigătului

şi-al libertăţii,

nămol fertil în care plantele

cresc peste noapte (mergînd pe stradă

mi-e frică să nu se zărească

florile lor hibride).

o, vis, înceţoşată patrie!

nu strig, nu, nu strig;

strigătul e o rădăcină pe care

încă nu îndrăznesc s-o scot la vedere,

e camera magică interzisă-n poveşti.

nu strig – numai şoptesc, mormăi, gîfîi, constat

în poemele mele scrise şi încă nescrise –

(prin ultimul, traversează biruitori

şoimii patriei

portocalii şi albaştri, cu pălărioarele

şi gentuţele lor cu sandviciuri).

acum am hotărît că e timpul

să-ncep cu uciderea parabolei,

această surdină a mîniei şi dispreţului,

a durerii şi bucuriei:

la urma urmei, nimeni nu apreciază

o moarte subtilă, mai perfidă, mai… decît

împuşcătura sau despărţirea capului de trunchi

sau ştiu eu ce alte metode

sănătoase, curate, omeneşti.

în poemul meu încă nescris vreau să fac loc

metodic, aşa, ca într-o cămară bine pusă la punct,

razei de lumină orbindu-te

din dopul unei sticle,

mătăsii porumbului împletite-n cosiţe,

sîngelui scurgîndu-ţi-se din trup

într-un dulce abandon.

şi convingerii că nimic nu se poate

în afara iubirii. şi anxietăţii mele

pentru care nu port nici o vină.

şi ruşinii că am învăţat să trădez

doar zîmbind.

şi dorinţei de-a surprinde clipa

cînd adevărul îşi sparge gogoaşa

transformîndu-se-n fluture.

şi stuporii faţă de lăcomia şi graba în care

tot ce e viu aleargă

înspre eşec, boală şi moarte.

şi întrebării: „ce uşi vor mai deschide-acum

sufletele noastre, grele de melancolie?

către cine, noapte,

strigătul?”

noapte de iunie.

tinereţea mea are o cută adîncă între sprîncene.

se împacă bine cu mine; şi amîndouă

ne ascundem îndărătul numelui

apărat cu străşnicie de hulă.

un nume ca un stindard

ridicat să anunţe acalmia perfidă

să-i întărească pe cei

ce vor porni în largul unei vieţi obişnuite.

noapte de iunie.

clipă în care ai, copleşitor, revelaţia

că rămîi singur, singur,

tocmai cînd simţi nevoia de ajutor.

că pentru umilinţă, durere, frică,

nu mai funcţionează principiul vaselor comunicante

între tine şi celălalt.

clipă în care, eliberat de îndoială,

spargi învelişurile veştejite,

revelaţia făcîndu-ţi frica mai frică,

durerea mai durere, moartea mai moarte.

strălucitor şi pur. liber

(ca o planetă în jurul soarelui negru)

mergi mai departe.

(Toate cuvintele cu bold au fost cenzurate; poemul a fost publicat integral în „Convorbiri literare”, nr. 9/1988.)

Anunțuri

Read Full Post »