Întorcîndu-mă azi din piaţa Nicolina, m-am oprit la chioşcul de lîngă pasajul pietonilor să-mi cumpăr ţigări şi un ziar. Atît vinde caşcarabeta de 2/2 m, ţigări şi presă. Însă are un zîmbet şi nişte ochi albaştri, îngropaţi uşor în moliciunea pleoapelor, taman ca ai mamei. Cum, dar, să nu mă opresc acolo de fiecare dată cînd mă întorc din piaţă?
Tocmai cerusem ochilor & zîmbetului dulce ţigările şi tocmai mă buzunăream după bani, cînd am auzit din spatele meu (unde ştiam că mai sînt doar doi clienţi oarecare) somaţia „Închide cassa! Controlul financiar!”, spusă cu tonul „Mîinile sus, bandiţilor!!!”
Educată de maică-mea să mă tem de doctor, de Miliţie şi, dacă mai prindea ea vremurile, de Garda financiară, am tresărit ca un hoţ surprins asupra faptului. M-am întors: un ins mititel, îmbrăcat în ceva cenuşiu şi vechi şi cu urmele unor mieji de seminţe de floarea-soarelui pe buze, mărturie a zelului şi autorităţii cu care făcuse somaţia, avansă „mai în faţă”, bătînd fioros cu palma în pervazul micului geam al caşcarabetei. Mai să mă sperii. Dar, în faţa mea, zîmbetul dulce şi ochii albaştri străluceau netulburaţi…
28 oct. 2015
