Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2013

Iată alte exemple din delirul „Ceahlăului iesteticii ieşene” (cum l-am numit în postarea anterioară):

  • „iminentul ginere” (al domnitorului cutare, n.m.);
  • influenţe venite „prin via Istanbul”;
  • “este o melancolie a tristeţii”;
  •  “O analiză amplă, detaliată a picturii interioare a Goliei este pe moment, dacă nu inutilă, totuşi oţioasă.”
  • „Bătrânul vizibil îndârjit, din capătul de sus al compoziţiei, marcând ascensiunea celor trei, este conceput în vechea manieră postbizantină, rectiliniu şi monoman cu faldurile mantiei încremenite în vânt ca în vechile fresce.”
  •  „Relaţiile cu Polonia şi, în genere, modelul polonez – cu tradiţie în rîndurile boierimii Moldovei i-a determinat domnitorului care, la Trei Ierarhi, uzase de meşteri pietrari saşi şi de cei mai buni pictori ai ţarului imperiului rus, invitarea unor meşteri şi sculptori italieni pentru realizarea celei de a doua ctitorii de faimă ale sale, în care barocul occidental va face pandant celui autohton <răsăritean> de la Trei Ierarhi.”
  • „Evident, soarele ca motiv magico-religios şi artistic prezent între plăsmuirile estetice ale zorilor omenirii, determinînd zei şi magistrale opere de artă, şi-a menţinut, vreme îndelungată, aura de sacralitate, dovedindu-se deosebit de persistentă, chiar şi după ce epocile ce-l zămisliseră şi îl perpetuară dispăruseră de mult şi iremediabil.”
  • „ Numărul 8 este după 3 – cel mai adesea întîlnit în figurările celor 63 de discuri solar-florale ale bandoului II din aceeaşi miraculoasă broderie a Trei Ierarhilor dar şi cea mai aderentă în o raportare a acestui simbol la acela similar identificabil în străvechile culturi ale întregului mapamond.”
  • „Vasile Lupu nu-şi poate depăşi, în ciuda aparenţelor, servitudinile sale obligatorii către puterea suzerană otomană.”
  • “Este cazul barocului din decorul bisericii Trei Ierarhilor resimţit în epoca ridicării sale, dar şi mult ulterior mai <neaoşă> decît Golia…”
  • „O abordare a picturii de la Golia nu poate lua în considerare decât acele porţiuni de frescă spălate în perioada interbelică ale secolului trecut.”
  • „Ca şi în cazul includerii în frescă a domnitorului Ieremia Movilă, clericii ai Goliei greci trebuiau să-şi facă simţită prezenţa.”

Mai sînt multe, enorm de multe insanităţi de acest gen în opul cu pricina. Dar mă opresc aici. Nu înainte de a mai aminti şi cîteva „creaţii” lingvistice, tot de-ale dumisale: sugestivează, cosmesticizează, servitudine. Şi, colac peste pupăză: CAPITELE. Din păcate, n-am putut contabiliza de cîte ori apărea acest din urmă termen (în 2008, cînd mi s-a dat cartea în lucru, încă nu aveam computer la editură); dar, ţinînd cont de faptul că autorul supunea unui „multilateral demers analitic” arhitectura unor biserici şi mănăstiri celebre, cred că de cel puţin cîteva zeci de ori. Aşa deci, capitele (nu capiteluri)!

Read Full Post »

Delir

„Din păcate, dezvăluirea identităţii frescei a ultimei ascunsă sub repictări (cea mai interesantă după cea a Trei Ierarhilor) este, în fază incipientă, excluzând-o, exigenţelor unui multilateral demers analitic.”

(Autor: un… Ceahlău al… iesteticii ieşene, prefaţat de Răzvan Theodorescu şi acceptat la editura Univ. Cuza din Iaşi. Cînd l-am respins, mi s-a spus că sînt „o fundamentalistă”.)

Read Full Post »

Am simţit

că am coborît foarte jos în dezvrăjire. Adică pînă unde nu ai altceva de făcut decît… să creşti în sus. În seninătatea lipsei de speranţă.

Read Full Post »

Generaţia interbelică e aparte (şi) prin problematica abordată, evidentă chiar şi numai dacă o iei la nivel de lexic: absolut, disperare, angoasă, neant, existenţă, autenticitate, Dumnezeu, suflet, metafizică, sentiment etc. sînt cuvinte folosite frecvent de un Cioran, Ţuţea, Steinhardt, Vulcănescu, Noica, Eliade… S-a spus că nu poate fi negată influenţa asupra lor a existenţialismului şi a mentorului trăirist – la modă în epocă – sau a contextului naţional şi internaţional zbuciumat (război, reconfigurări de naţiuni, teritorii şi identităţi, Unire etc.). Dar eu nu pot să cred că e vorba în primul rînd sau numai de modă şi de contextul istoric, deci de presiunea preajmei. Sînt convinsă că aceşti intelectuali au scris sub presiunea adîncului, adică aveau în ei înşişi aplecarea de a se interoga asupra rostului lor în lume ca fiinţe, aplecare fără de care nu-mi pot imagina că un om e cu adevărat viu.

Azi asemenea problematică şi asemenea cuvinte nu prea mai par de actualitate. Fugim ca dracul de tămîie de ele. Pe toate buzele sînt: democraţie, europenism, globalizare, socializare, integrare, egalitate de şanse, corectitudine politică, rating, bani, carieră, sex, viitor, confort, succes  ş.a.m.d. Trăim, se vede, numai sub presiunea preajmei, propunem modelul unui om din prefabricate. Cum nu pot admite ca preajma să dicteze în totalitate modul individului de a se raporta la lume, mă hazardez să conchid că… avansăm în moarte, trăim în plină moarte!

Dar moartea noastră actuală nu e de dată recentă. E mai veche. Aşa cum există ne-cuvinte, după numele inventat de poetul Nichita Stănescu – cuvinte smulse destinului lor stabilit de normele gramaticale şi transformate prin voinţa dictatorială a autorului în licenţe –, sistemul comunist, scoţîndu-ne din condiţia de oameni (fie şi numai prin interzicerea libertăţii de opţiune), ne-a transformat în licenţe. În ne-oameni. Dacă nu pot fi în viaţă fireşti, ne-oamenii nu pot fi nici în majoritatea producţiei literare decît ne-personaje, cu ne-destine, aproape nişte creaţii abstracte, fantomatice, cu un anume… mod de folosire. Cîte personaje viabile, memorabile a propus proza românească după al doilea război mondial şi, mai cu seamă, după căderea comunismului?

Read Full Post »

 –  două episoade cu poetul Nicolae Avram şi un P. S. –

1)      La începutul lunii iunie 2010, poetul Ovidiu Nimigean mi-a trimis pe mail „manuscrisul” volumului Federeii, al lui Nicolae Avram (avea să apară la Casa de editură Max Blecher cîteva luni mai tîrziu), ca să-l citesc, în ideea că am vreo sugestie. După lectură, i-am scris: „Ovidiu, e foarte bun Avram. Nu-i lipseşte nimic: are dramatism, forţă şi simplitate. Iar metafora, cînd o foloseste – rar –, are la el concentrare şi sclipire de diamant. Îi urez baftă!”. În mailul următor, Ovidiu m-a întrebat: „Dragă Mariana, ai formulat atît de pregnant şi de pertinent, încît aş vedea textul pe coperta a patra a cărţii, cînd va fi să apară. Ce zici?”. Răspunsul meu a fost: „Nu ştiu ce să zic – parcă mă strînge în spate postura de ‘maestru’ care recomandă debutanţi…”.

2)      Ieri am primit de la Nicolae Avram (pe care îl cunosc doar de pe facebook) noul său volum de poezii, All death jazz, apărut de curînd la aceeaşi editură. Aseară l-am citit, apoi am avut cu autorul următorul scurt schimb de mesaje pe fb: „Am citit. Nu pot spune că am citit o carte, e mai bine să spun că am citit un urlet. Mi-a fîşîit tot timpul sîngele în cap. Federeii şi All death jazz sînt… o monografie a crimei împotriva inocenţilor, un act de acuzare, un document atroce. Ar putea purta numele ‘Şi eu am fost în Infern…’. De mirare că nu ai înnebunit”. „Era, Mariana, am fost salvat de cărţi şi de lecturi, sau poate am avut noroc, nu ştiu… Uneori îmi spun că am supravieţuit ca să scriu într-o zi Federeii şi All death jazz.” „Da, probabil pentru asta ai rezistat. Nu pot spune acum chestii… estetice, mi-ar fi şi scîrbă de ele. Poate mai vorbim.”

P.S. Nicolae Avram (născut la Năsăud în 1966) şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la o casă de copii din România comunistă. Acolo, micii azilanţi, veşnic flămînzi şi veşnic plini de tot felul de bube şi ciuperci, erau torturaţi pentru orice fleac. Erau violaţi de cei puşi să-i îngrijească, protejeze şi educe: director, profesori, peda­gogi, medic etc. şi se violau şi torturau între ei. În timp ce trebuiau să strige: „Stima noastră şi mîndria /Ceauşescu, România!”. Toate astea se întîmplau, deci, într-o ţară despre care unii spuneau atunci că e europeană, civilizată, creştină. Hai, sictir, mincinoşilor!

Read Full Post »