Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

mereu împotrivă

mereu împotrivă înot
mereu şi împotriva mea
– altfel nu pot să văd
nu pot să aud nu pot să simt.
/…/

Reclame

Read Full Post »

Tot citesc,

referitor la proaspăta revocare a LCK din funcţia de procuror-şef al DNA, că Justiţia nu stă într-un singur om. Desigur!
Dar se uită că şeful e cel care decide tonul/ totul la noi: dacă e bun profesionist şi rezonabil ca om, dă încredere şi impuls colaboratorilor. Dacă e un scîrbos şi un pus pe afaceri, cîţi dintre colaboratori au curajul să se opună? Şi, mai ales, cîţi dintre ei se solidarizează cu oponenţii?

Read Full Post »

Mă gîndesc

că nu poţi să dai în acelaşi timp semne de preţuire şi cuiva care reacţionează la ce se întîmplă în ţară, şi cuiva care îndeamnă la non-combat sau, şi mai rău, care-i atacă pe cei care reacţionează. Dacă totuşi poţi, atunci eşti un… “român imparţial” şi nu trebuie să te mire faptul că unii nu mai apreciază prietenia ta.
Prietenia reală înseamnă şi ea sacrificii, o opţiune clară, nu?

Read Full Post »

Românul imparţial

Rezistent la intemperii, la mişcările tectonice, la schimbările de statut personal, chiar şi la revoluţii, românul imparţial e o specie eternă şi ubicuă. Bătrîn sau tînăr, femeie ori bărbat, e tenace ca muşeţelul şi puţin mofturos ca salcîmul: are nevoie numai de o comunitate, cît de mică, pentru a se manifesta, că interese private – slavă Domnului, oricînd şi oricîte! Om politic ori miner, profesor ori taximetrist, artist ori jandarm, dresor de lei ori croitoreasă, adoră jocul dublu sau, mai plastic spus, jucatul la două şi chiar la mai multe capete. E cel care se face fără fasoane frate cu dracul, dar, preocupat de imaginea şi de onoarea proprie, în particular se va grăbi întotdeauna să te asigure că dracul e cam prost!

Pe vremea comuniştilor, românul imparţial reuşea performanţa să fie mare nomenclaturist PCR şi, în acelaşi timp, susţinător asiduu şi prieten la cataramă cu spiritele nonconformiste. Să fie dizident, dar să se bucure de tiraje de masă ori să se plimbe liber prin toată lumea, cînd ieşirile peste hotare erau interzise. Să fie „persoană de sprijin” a regimului, cultivînd totodată idei şi valori capitaliste şi prieteni din rîndurile contestatarilor regimului.
În vremurile postrevoluţionare, el e un trimestru de stînga, un altul de dreapta, la final de centru, ciclul putîndu-se relua. E vehement anticomunist şi antisecurist, dar şi prieten şi susţinător al fiilor comuniştilor ori securiştilor înfipţi în poziţii din care pot veni tot felul de binefaceri. Este împotriva naţionalismelor, însă la o adică, dacă dă bine, o face pe patriotul-mai-catolic-decît-papa.
Spune în stînga şi-n dreapta că noul roman al lui icsulescu e foarte prost, totuşi primeşte să-l lanseze, lansarea fiind un eveniment la care de regulă se vorbeşte numai de bine! Umblă din protocol în protocol, dar îi vestejeşte neobosit pe parveniţii care umblă din protocol în protocol! Îl apreciază pe igreculescu în cel mai înalt grad, totuşi, dacă nimereşte în aceeaşi încăpere cu detractorii acestuia, nu suflă o vorbă în apărarea lui. Acceptă că zetulescu e un ticălos, însă nu-l contrazice niciodată, bea liniştit în compania lui şi chiar pune umărul să-i sporească bunăstarea. Rîde de cei care primesc panglici şi „cocoraţii” de la Preşedinte, dar, cînd i se conferă şi lui, îşi ia nevasta de braţ şi, „La Cotroceni, birjar!”. Se consideră făcînd parte din elita culturală, totuşi îi cauţionează din greu, prin prezenţa cot la cot la tot felul de manifestări, pe impostorii culturali. E vizibil un român imparţial, dar tună şi fulgeră la sindrofii împotriva românului imparţial…

Nu mai are importanţă dacă imparţialitatea aceasta e conştientă – semn de cinism ori de oportunism feroce –, sau neconştientă – semn de prostie ori detracare. Important e faptul că nu are moarte, că la noi există în proporţii uriaşe, pînă la a deveni aproape trăsătură specifică, criticată enorm de toţi, dar fără rezultat. Ce să faci, imparţialul nostru nu suportă să fie dintr-o bucată, adică să spună ce gîndeşte şi să facă, fie şi în parte, ceea ce spune: o asemenea atitudine e pentru el un semn de lipsă de diplomaţie (în cel mai bun caz) sau de imaturitate şi primitivism (în cel mai rău caz). A fi din două sau trei bucăţi – adică a zice una, a gîndi alta şi a face cu totul alta – e însă, nu-i aşa?, semn de inteligenţă, de putere de adaptare, de distincţie şi fineţe chiar. Fiindcă, vezi bine, omul e o fiinţă superioară, care are acces la limbaj, iar limbajul i „s-a dat” doar pentru a ascunde adevărul! În plus, omul e o fiinţă socială, or numai proştii pot crede că sinceritatea şi francheţea te ajută „acolo unde minciuna, compromisul şi duplicitatea fac legea”.
Şi mai cine?

(din vol. omonim, 2011)

Read Full Post »

Am citit pe facebook în grabă spusele cuiva – iertare, nu mai ştiu cine, dar sigur era un parlamentar al opoziţiei – că, în 10 ani, coaliţia PSD-ALDE-UDMR (care face acum legile în interesul unor infractori) va fi istorie, va fi doar o pată mizerabilă a istoriei noastre.
10 ani la scara istoriei unei ţări nu înseamnă mult, dar la scara vieţilor noastre înseamnă enorm. Şi nu poţi să nu te întrebi cu pesimism: dacă acum, ca membri UE şi NATO, nu găsim soluţii împotriva lor, la ce să ne aşteptăm în viitorul apropiat, cînd nu se ştie ce va fi şi unde vom fi?
Ţi se întunecă mintea cînd te gîndeşti cîte (şi mai rele) se pot întîmpla în aceşti ani. Mai ales că se vede cu ochiul liber că am obosit cu toţii. Atît de tare, încît nu sîntem în stare nici să mergem să semnăm în oraşele noastre petiţia “Fără penali în funcţii publice”, care pare a fi o soluţie…

PS Petiţia „Fără penali în funcții publice” a fost iniţiată acum 3-4 luni. Cu doar 500.000 de semnături poate bara, inclusă în Constituţie, accesul unora ca Dragnea la funcţii importante în stat. Dar, pînă acum, s-au strîns doar cam 300.000 de semnături, din milioanele de locuitori ai României. Ce-ar mai fi de spus?

Read Full Post »

Dacă vom ieşi,

paşnic, dar cu milioanele în stradă, se vor teme, vor da îndărăt! Nu ştiu încă de ce, dar cred că Dragnea, Tăriceanu, Iordache, Toader, Dan, Dăncilă, Vasilescu, Firea, Nicolicea, Oprea, Ştefănescu (sau un trist-penibil ca Vosganian – Doamne, intelectual, scriitor, vicele Uniunii Scriitorilor!) şi tot neamul lor neadormit întru ticăloşie simt deja fiori reci de-a lungul şirei spinării.

Read Full Post »

Rămîne strada.

Pedeapsa propusă iniţial pentru abuzul lui în serviciu era de peste 7 ani. Omul a obţinut la jumătate. Între timp, avocaţii săi scriu şi depun contestaţia şi încep (începe) viermuiala subterană de cumpărare/ intimidare a judecătorilor. Peste toate, poate chiar la noapte, ca hoţii, « Altă întrebare » & comp. vor da o OUG de dezincriminare a abuzului în serviciu.
Rămîne strada.

Read Full Post »

Older Posts »