Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2010

Gobi cel tînăr îl pîndea pe maestru de vreo două-trei săptămîni. Dar acesta mereu pleca spre casă însoţit de altcineva. Or, Gobi cel tînăr îl voia numai pentru el. Era convins că un drum pe jos pînă la casa maestrului, cu pas domol prin lumina amurgului, valorează cît o iniţiere.

De data asta, în fine, maestrul ieşi singur din Universitate. Figura extrem de distinsă căpăta ceva de zeu graţie coamei de un alb orbitor, zîmbetului senin şi fularului gri fosforescent de angora din jurul gîtului.

Gobi i-a tăiat calea, i-a spus repede cum îl cheamă, că scrie poezii, că i-ar plăcea şi Dreptul, şi Sculptura şi că ar vrea un sfat – şi, exact aşa cum îşi imaginase, maestrul i-a întins mîna firesc. Avea o mînă moale şi caldă, care s-a lăsat strînsă de mîna febrilă a lui Gobi cum s-ar lăsa strînsă în braţe o femeie neiubită de ani de zile…

Au pornit amîndoi să coboare încet dealul. Şi tînărul Gobi mergea bine, dar maestrul era măreţia întruchipată, cu privirile lui, ţîşnind din profilul roman, aţintite undeva deasupra capetelor trecătorilor.

– Şi zici că vrei să ţi citesc nişte poezii ? Da’ n ai vrea mai bine să-mi spui tu cîteva sau să-mi vorbeşti despre ele ? Ori despre tine… Tocmai m-am operat de cataractă şi încerc să citesc cît mai puţin, spuse maestrul.

Copleşit de omenescul acestei mărturisiri, tînărul Gobi amuţi. Tocmai cînd sintetiza un răspuns din puzderia de vorbe care se buluceau în sinea lui tulburată, le tăie calea un domn care-i întinse mîna maestrului :

– Să trăiţi, maestre ! Dom’le, ce nenorocire cu hotărîrea asta a ministrului Învăţămîntului ! Dacă era liberal, noi i-am fi cerut să mai reflecteze !

– Da, dom’le, un om de nimic ! încuviinţă maestrul, scoţînd un mic hohot de rîs ce semăna cu plesnetul pe care îl face o pătlăgică prea coaptă căzînd pe ciment.

Cei doi domni şi-au ridicat elegant pălăriile în lumina amurgului şi s-au despărţit…

Tînărul Gobi înţelese că fraza pe care o formulase în minte trebuie recompusă. Şterse primele două cuvinte, mai adăugă o virgulă, transformă semnul de întrebare în exclamare şi se pregăti s-o facă, în fine, auzită. Dar un alt domn le aţinu calea :

– Să trăiţi, maestre ! Dom’le, aţi văzut cîtă fermitate la noul ministru al Învăţămîntului ? Vedeţi ce oameni avem noi în Partidul Conservator ?

– Admirabil om, dom’le, aveţi dreptate ! Era şi timpul, învăţămîntul din Sumbria avea nevoie de o schimbare radicală după o jumătate de secol de dictatură ! încuviinţă maestrul, scoţînd un mic hohot de rîs ce semăna cu plesnetul pe care îl face o pătlăgică prea coaptă căzînd pe ciment.

Cei doi domni şi-au ridicat elegant pălăriile în lumina amurgului şi s-au despărţit.

Tînărul Gobi constată, cu o rapiditate care făcea onoare tinerei generaţii, că fraza finisată cu cîteva minute înainte în mintea lui era şchioapă rău de tot : şterse paragraful dintre cratime, adăugă puncte de suspensie după cuvîntul „lirism“, evacuă un citat din Kant, înlocuindu-l cu unul din Caragiale, şi transformă semnul de exclamare final din nou în semn de întrebare. Cînd tocmai se pregătea să dea fraza pe gură, un alt domn le bară drumul :

– Să trăiţi, maestre ! Dom’le, nu mă aşteptam ca ministrul ăsta al Învăţămîntului, cunoscut ca un om de paie, să dea o lege atît de bine gîndită şi de fermă ! E clar că proiectata fuziune a partidului nostru cu conservatorii va fi rodnică.

– Da, dom’le, aveţi oameni buni în partid, dar niciodată nu strică o fuziune. Da, da, fuziunea… dom’le !…

Cei doi domni şi-au ridicat elegant pălăriile în lumina amurgului şi s-au despărţit.

Tînărul Gobi, cu o figură senină, iluminată, după alţi cîţiva metri de mers în linişte, hotărî că e timpul să şteargă toată fraza şi să treacă la fapte : ajunsese la capătul drumului. Dintr-un salt, profitînd de întunericul din acea parte a străzii, sări la maestru, îi smulse capul de pe umeri, eliberînd fularul mare, gri, de angora, pe care şi-l puse în jurul gîtului său. Dădu uşurel cu piciorul în capul răsturnat pe pavaj şi o luă majestuos la deal.

Mai auzi cum din capul maestrului ţîşni un mic hohot de rîs care semăna cu plesnetul pe care-l face o pătlăgică prea coaptă căzînd pe ciment.

Read Full Post »

îngere cu plete sure

îngere cu plete sure din adînc,

te-am visat: săpai în grădină

şi mîinile arse de soare

erau farul meu. cînd

din mărul bătrîn m-am prăvălit

pe pămîntul ca piatra,

ai dat fuga-fuga-n braţe să mă iei,

cu gura ta înviindu-mă.

.

îngere cu pleată sură,

acum cînd cad

cine să-mi mai sufle-n gură?

Read Full Post »