Nu-mi vine să cred

că unii compatrioţi, dezamăgiţi de absenteismul din cauza căruia Dăncilă a intrat în turul II, spun că nu vor merge la votul de peste două săptămîni. Nu-mi vine să cred că alţii care au stat în frig pe la proteste, acum, dezamăgiţi că Iohannis refuză confruntarea finală cu Dăncilă (de parcă ar fi siguri că Dăncilă n-o va refuza!), spun că vor merge la vot, dar vor anula buletinul. Mă surprinde presupunerea altora că printre votanţii lui Barna există inşi care, nemulţumiţi de scorul mic obţinut de el, o vor vota pe Dăncilă…

Îi credeam oameni serioşi pe aceşti compatrioţi ai noştri. Dacă m-am înşelat, atunci nu-mi rămîne decît să-i îndemn din inimă: fiţi serioşi, oameni buni! Doar ştiţi bine că votanţii psd-ului nu lipsesc de la vot nici… morţi.

Dacă nu vă vine să credeți

că Dăncilă a intrat în turul II, voi sunteți vinovați: nu știți nimic despre „România profundă”, cu și fără doctorate. Stați liniștiți în camerele și birourile voastre, banchiza își vede de ale ei…
P.S. Pentru semnificaţia banchizei, a se vedea parabola lui Ortega y Gasset.

Noapte bună,

dragă prietene, oriunde ai fi. Tu, cel care crezi, ca şi mine, că instrucția la literați, oricît de bogată, de riguroasă ar fi, nu face nici doi bani dacă e lipsită de bunul simț al judecății și de simțul estetic. Nu mai spun nimic despre simțul responsabilității față de literatură…

Îi iubesc

(și îi miros de departe) pe cei cu adevărat pasionați de literatură. Cum îi miros de departe și pe cei care se folosesc de literatură ca de o simplă trambulină, o cale de a parveni. Nesuferiții!
P.S. A fi pasionat cu adevărat de literatură înseamnă, pt. mine, a aprecia valoarea unui text indiferent de ideologia, mişcarea, grupul din care face parte autorul lui. Şi indiferent de cît de supus e autorul faţă de tine, mare moderator sau organizator de manifestări culturale ce eşti tu, căcăciosule!

N-am priceput şi nu voi pricepe niciodată

de ce un scriitor parcimonios cu ieşirile în public e depunctat, în timp ce unul ubicuu, prezent fizic oriunde, cîştigă multe voturi în lumea ro.
Şi: oare cei care au convingerea că știu totul despre autorul văzut pe o scenă în carne şi oase se reped, după terminarea manifestării, să-i citească opera? Nu cred. Cititul şi reflecţia asupra unor cărţi în solitudine sînt treburi mult mai grele decît fandoseala snoabă în văzul lumii festive…

Am avut aseară o întîlnire memorabilă

cu Flori Bălănescu, atît de bună cunoscătoare a vieţii şi operei lui Paul Goma, atît de devotată cauzei sale, şi cu Dragoş Zămosteanu, regizorul proaspătului documentar „Grup canal ’77”. La finalul discuţiei noastre, am plasat şi eu o vorbuliţă spontană care le-a plăcut amîndurora: ‘Complexul Goma’ ar trebui să se cheme sentimentul de vinovăţie al românilor care-i face să-l ocolească pe Paul Goma, să-i ignore numele.

În perioada postdecembristă,

noi n-am avut niciodată la urne ocazia să alegem între Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfîntul Duh. Am avut de ales (după ce unii „s-au demascat!!!”) între Iliescu, Vadim, Constantinescu, Băsescu, Năstase, Ponta, Antonescu, oameni majoritar crescuţi în comunism, regim în care probabil toţi cei care voiau să iasă în faţă, pe merit sau pe nemerit, semnau pactul cu diavolul.
Şi noi a trebuit să optăm cam de fiecare dată – că nu am avut altă cale – pentru răul cel mai mic. Vă amintiţi, desigur, ce bucuroşi am fost să iasă multhulitul Iliescu – şi nu multhulitul Vadim, multhulitul Băsescu – şi nu multhulitul plagiator Ponta. În asemenea context istoric nenorocit, eu nu pricep etichetările „intelectualii lui Băsescu”, „intelectualii lui Ponta şi Căcărău”. Nici de ce una din ele ar fi considerată mai compromiţătoare decît cealaltă (şi nu ambele triste), cînd efectiv am fost mai toţi obligaţi de împrejurări să punem ştampila pe răul cel mai mic. Care – nimeni nu contestă – tot rău rămîne.