Feeds:
Articole
Comentarii

Mori pe neprevăzute sau te sinucizi.

Şi atunci:
– toţi cretinii care ţi-au răsfoit vreo carte cîndva, fără să remarce nimic deosebit, vor descrie cu lux de amănunte cum te-au citit ei şi ce revelaţii au avut la cutare sau cutare text din ea;
– toţi cretinii care te-au sărit cu superbie, fie şi dintr-o simplă listă de participanţi la nu ştiu ce festival, vor pomeni cu solemnitate numele tău;
– toţi cretinii care nu au cheltuit nici o jumătate de oră pentru a-ţi citi volumul propus din întîmplare la nu ştiu ce premiu, fiindcă ei ştiau deja că „nu se merită”, că eşti un zero barat, vor spune ce minunat e opul cu pricina;
– toţi cretinii care te-au vampirizat (vede oricine: cînd eşti celebru, eşti citat, cînd nu, eşti furat) se vor da la fund;
– toţi cretinii care ţi-au vorbit de sus, fiindcă nimeni nu te băga în seamă cu adevărat cît ai fost viu, acum, văzîndu-i pe alţii cum căinează moartea ta, te vor cita;
– toţi cretinii influenţaţi de x şi y, care te urau pentru că i-ai criticat, vor molfăi ceva de bine în barbă;
– toţi cretinii care, deşi n-au ştiut nimic despre tine, te-au măsurat cu propria măsură, vor descoperi dintr-o dată că ai fost un om de caracter;
– toţi cretinii care nici măcar n-au auzit de numele tău în timpul vieţii vor exclama brusc: „a, da, ştiu, cutărescu! valoros, dom’ le!”.
Etc.

Anunțuri

e negru şi vînt. mugurii salcîmilor din faţa blocului abia de s-au (bos)umflat puţin. iar în grădiniţa de flori…! ei bine, mîine voi merge să culeg din ea într-un sac de gunoi cutii de bere, pachete goale de ţigări şi chiştoace, cîrpe zburate din băi, bucătării sau de pe sîrme, cleşti stricaţi de rufe etc. dar, incorigibilă (sau doar pentru a supravieţui?), îmi voi spune că sînt ghiocei, zambile, narcise…

Basarabia şi… noi

În 1988, am ieşit pentru prima dată din ţară. Şi anume, la Chişinău, unde Teatrul Naţional din Iaşi – lucram în el ca secretar literar – fusese invitat la festivalul dedicat lui Druţă. (La basarabeni era perestroică, în România, încă dictatură.)

Am fost aşteptaţi în vamă de actori, regizori, scriitori. Incredibilă căldura cu care ne-au primit. Îmi amintesc emoţia mea, nu mică, dar şi stupefacţia interioară la descoperirea că ei ne iubeau, pe noi, care ne uram!

Acum, după 30 de ani, e la fel: ei ne iubesc şi vor cu noi, în timp ce noi ne urîm pentru ce se întîmplă în ţară şi mulţi fug sau vor să fugă de aici. Cam trist, nu ? Ca să nu spun vorbe mai mari, cum ar fi « tragic ».

/…/ Aşa că mi-e clar acum: ţii minte doar acele lucruri care au avut, într-un fel sau altul, ecou profund în mintea sau inima ta de copil. Doar ele au pus cu adevărat umărul la ceea ce s-a ales de tine. Numai despre ce n-ai uitat poţi spune fără a greşi prea mult că te-a clădit.

http://revisteaua.ro/parinti-si-copii-secvente-dintr-un-album-de-familie/

cei de stînga sînt premiaţi de cei de stînga. Cei de dreapta sînt premiaţi de cei de dreapta. Cum se pare că sîntem descentraţi, cei care nu sînt nici de stînga, nici de dreapta n-au nici o şansă…

libertatea să critici/ să negi tot ce-ţi vine ţie bine, ca să te simţi important. Ci, mai ales, să te baţi pentru nişte valori autentice, perene ale lumii şi culturii sale (fapt care presupune, desigur, să le cunoşti, să le simţi ale tale!). De aceea, e criminal să ceri – tu, editor –, în numele democraţiei, al… libertăţii de exprimare, opinia despre lume a unui acefal care crede că cea mai bună atitudine faţă de ea e s-o seceri cu mitraliera…

După aproape 3 decenii de cînd am scăpat – nu singuri, o, nu singuri! – de dictatorii semianalfabeţi, avem guvern şi parlament alese în mod democratic, alcătuite majoritar din semianalfabeţi, din „pamblicari” dirijaţi de „pamblicarul” Dragnea. Cine şi ce ne mai poate salva?