Pe Eminescu,

cel beteag de picioare, cel năucit de ritmul de la ziar, cel terminat nervos de cînd revenise în ţară (“În opt ani de când m-am întors în România, decepţiune a urmat la decepţiune şi mă simt atât de bătrân, atât de obosit, încât degeaba pun mâna pe condeiu să încerc a scrie ceva…”), îl simt mult mai apropiat decît, să zicem, pe contemporanii care spun mereu că sînt emoţionaţi, dar, printr-un miracol de neînţeles, îşi păstrează forţele intacte.

„Nimeni nu este obligat să scrie şi de aceea nu este iertat nimeni să scrie prost.” (Mihai Eminescu)

Reclame

Ca un adevărat pierde-iarnă

ce sînt pe aici (nu mai vorbesc de pierde-vară!), în pragul lui 2019 vă fac urarea tradiţională:
La mulţi ani cu bucurii, prieteni!

Crăciun fericit, prieteni!

Să vă fie casele şi vieţile binecuvîntate!
Alătur urărilor un colind pe care l-am scris de curînd:

În coconul de raze

Lerui ler,
trece steaua pe cer
albă la faţă de ger.

Prin fereştile toate se uită
după darul nouă trimis
– pruncul încă însîngerat
din noaptea sfinţită de vis.

Iată-l: cu pumnii mici strînşi,
pe creştet cu puf palid, fin,
stă în coconul de raze
ca-n caldul pîntec divin.

Îngeri vibrîndu-şi aripile
fac aeru-n jur străveziu,
să se vadă bine de sus
o mamă istovită şi-un fiu:

în oul cel de lumină
ţinîndu-se-n braţe strîns,
ei murmură, gînguresc
peste-al lumii rîs-plîns.

Lerui ler,
iar steaua trece pe cer
roş-albă la faţă de ger.

Ca să vezi!

“România nu acceptă poziția de stat de mîna a doua în UE », a afirmat ritos Dragnea, vorbind în numele întregii ţări. Cu maxim tupeu! Fiindcă uită că România nu e reprezentată doar de cei 3.221.786 votanţi PSD la alegerile din 2016. Ci şi de cei 6.288.769 votanţi ai preşedintelui Iohannis, şi de cei care au fost împiedicaţi să voteze, şi de cei care au ignorat votul din diverse motive.
Cred că trebuie să-i amintim mereu acestui domn un astfel de lucru, la care mintea nu pare să-l ducă.
PS Nu ştiu pe ce s-o fi bazînd cînd vorbeşte că UE ne vede stat de mîna a doua. Cum nu ştiu nici ce izbînzi actuale ne-ar da dreptul să ne considerăm stat de mîna întîi.

vizionarul român

are o guşă durdulie, deasupra căreia se răsfaţă o gaură pe post de gură unde se vede limba mototolită şăgalnic între dinţi. mai sus, plutesc în grăsime doi ochi decoloraţi, dar zîmbind sigur de ei: au aflat sensul vieţii!

Macron

a spus despre manifestanţii francezi – care au fost foarte… vijelioşi – că îşi iubesc ţara.
Noi, românii, care manifestăm paşnic, sîntem consideraţi duşmani ai ţării şi forţele represive vor să se doteze cu diverse arme cu nume înspăimîntătoare ca să ne pună definitiv cu botul pe labe.

Pas cu pas…

Nici un preşedinte român postdecembrist n-a fost pus într-o situaţie mai dificilă decît Iohannis. Divorţul dintre palate e de la bun început total, monstruoasa coaliţie îşi cunoştea bine planurile încă de atunci. Şi i-a golit preşedintelui funcţia cum goleşte o viespe miezul unui fruct foarte copt. I-a luat pînă şi… formula (titlul cărţii) “pas cu pas”. Pas cu pas ne-a restrîns şi nouă libertăţile.
“Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”- e una din definiţiile clasice ale libertăţii. Monstruoasa coaliţie spune, dimpotrivă: libertatea noastră începe unde se termină cu totul libertatea voastră !
Şi piaţa a obosit, da, a obosit, cel puţin la Iaşi.