Feeds:
Articole
Comentarii

Bîrlad

Pe 19 mai a.c., la invitaţia directorului Gheorghe Pricop, fost ieşean, am avut o întîlnire care m-a bucurat mult cu profesorii şi elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bîrlad (în cadrul Proiectului Multilateral Comenius „Literature Live”)


In fotografie: Dl. Gheorghe Pricop – directorul liceului -, dna profesoară Diana Rotariu şi elevii Ştefan Rotariu & Floris Ioana Iasmina.

Birlad 4

Cu minunatele doamne profesoare Diana Rotariu, Veronica Huiban, Loredana Stegaru şi Otilia Virvorea

Birlad 8

Cu Diana şi Jorj Pricop

elevii Birlad

Un film de Ilie şi Cornel Pintea:
http://hd365.ro/?p=2829
Cu Ion Barbu la Petrila - mai 2015

mariana codrut

Ca să aflu sensul unei întîmplări – cu atît mai mult cînd e vorba de una capitală –, trebuie să o parcurg nu în zbor, nu pe deasupra, ci pas cu pas. Sînt ca un moşier din vechime („sunt vechi, domnule!”) care, pentru a vedea calitatea, structura pămîntului său trebuie să-l bată cu piciorul, încet, luînd ici şi colo o mînă de lut, sfărîmîndu-l, prefirîndu-l între degete, mirosindu-l, poate chiar gustîndu-l…

Doar subconştientul are căile lui, mult superioare gîndirii logice.

E deprimant

să-ţi ceară cineva (doctorand, student, elev, prof de şcoală generală sau ne, vecin, consătean etc.) o carte de-a ta şi tu să-i răspunzi: îţi/ vă pot trimite un scan sau varianta word, fiindcă nu mai am decît foarte puţine exemplare tipărite.

La Iaşi plouă mocăneşte de ceasuri şi ceasuri. Totuşi, pe la 6, a trebuit să ies iar din casă, pentru nişte pachete trimise de sora mea. Mi-am luat umbrela şi-am coborît. Nu era departe locul întîlnirii stabilit cu băiatul care venea din sat, doar pînă la colţul blocului, cam 150-200 de metri. Ei, dar plouă! Şi ce dacă locuiesc în centru’ 2 Iaşi, viitoarea capitală europeană a culturii? Peste tot, numai gropi, mocirlă, bălţi. Nu-i nimic, avansăm, vorba poetului, «Prin foc, prin şpăgi, prin glonţi, prin fum, prin mii de baionete» ale ploii. Ajung la colţ, vecinul coboară din maşină şi, odată cu el, mai coboară încă un omuleţ cu o geacă şi un fes amărît. Iau sacoşele. Dar sora mea, ca şi mama altădată, mi-a trimis şi un buchet de narcise galbene şi de zambile albe! «Vă descurcaţi?», mă întreabă vecinul, în timp ce mă străduiesc să ţin umbrela şi florile cu o mînă, iar sacoşele cu cealaltă. «Da!», răspund vitează. Hm, hm, îmi cam alunecă umbrela, florile riscă să fie strivite…
Omuleţul cu geacă şi fes sare, uitîndu-se la vecin: «O duc eu acasă pe doamna!» «Biiiine, accept eu, mulţumesc!» Şi pornim amîndoi «Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum, prin mii de baionete» ale ploii. Facem conversaţie. «Sînteţi din Prisacani?» «Nu, sînt din Victoria, dar am fost cu Ion să-l ajut la muncă în grădină». «Plouă şi la dv.?» «Daaa, tare-i bine, n-a prea fost zăpadă… » Tac. «Ăăă, zice el cînd ajungem aproape de domiciliu-mi, aici aveam doctorul de familie!» «Da, a fost un cabinet medical celebru pînă de curînd, chiar dacă blocul de proprietari arată jalnic… Na, oamenii nu au bani… » «Să ştiţi că eu lucrez în Iaşi, am un salariu de 800 de lei, dar de 2 luni nu am luat nici un ban!» Oftez scîrbită.
Ne-am oprit în faţa uşii. Scot 3 lei din buzunar şi-i întind. «Vai, vă rog, nu-i nevoie!» Ţin mîna cu banii întinsă încă vreo cîteva clipe, nici o şansă. Mulţumesc, ne urăm sărbători fericite şi ne despărţim.

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 56 other followers