Iarăşi despre presa românească

Elena Udrea, un personaj politic mort de mult pentru mine, a declarat printre alte comicării că se roagă şi pentru Kovesi. „Să te rogi pentru duşmanii tăi e o dovadă de credinţă superioară”, a zis ’mneai. „Credinţă superioară” – doamne, ce gogomănie!!! Neegalată decît de cea a jurnaliştilor (inclusiv de la televiziuni respectabile, ca Digi) care fac din viaţa/ declaraţiile/ apariţiile acestei femei subiect de „analiză” la emisiuni TV de la ore cu maximă audienţă. Neînţelegînd, bieţii de ei, că astfel o hrănesc, o mitizează, îi întreţin imaginea în faţa unui electorat atît de mizer, încît nici culorile steagului patriei lui nu le cunoaşte.
PS Presupun că aşteptările mele ca invitaţii de marcă ai acestor emisiuni să nu accepte un asemenea subiect de discuţie sînt deplasate.

Naomi Ionică despre “hiatus”:

 

“Întâlnirea cu Dumnezeu este supratema, o recunoşti în trăirea, tăcerea, vibraţia cu lumea, în poezia Marianei Codruţ. Ea poate fi aşa: într-o zi de august, El coboară pe un fir de păianjen în crânguri şi în livezi, dar continuă „să tacă mâlc” (p. 50). Vine aproape, oglindit în ape, „în satul meu/ atât de departe acum/ vara trecută m-am aplecat/ ca să mă uit în Prut./ Dumnezeu mă fixa/ cu ochi enormi şi blânzi/ de bou. n-am tresărit.”

http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2016/09/Rafinamentul.pdf

Octavian Soviany despre „hiatus”:

„Mariana Codruţ face parte din categoria autorilor ‘fără generaţie’, a celor pe care îmi place să-i numesc ‘franctirori singuratici’ şi care, indiferenţi la ultimele sau penultimele mode poetice, îşi caută, cu obstinaţie, de la o carte la alta, propria personalitate artistică.

Volumul hiatus (Editura Paralela 45, 2015) cuprinde o poezie confesivă, din care lipsesc podoabele inutile şi modulaţiile patetice, concisă şi austeră, pe care autoarea ştie s-o articuleze cu o dicţie de mare poetă.”

Starea de hiatus

 

Cristina Hermeziu despre „hiatus”

„De poezia scrisă de Mariana Codruţ m-am apropiat cu sfială, într-atît e de evidentă, de puternică. Că nu e pe toate buzele, se datorează, în parte, poetei: autentic interiorizată, Mariana Codruț preferă compania salcâmilor în locul fojgăielii social productive a unui salon de carte. Vina că nu-i deschidem mai des cărțile e însă a noastră, a noastră cu totul: ne luăm drept alibi neliniștile proprii, angoasele, ratând complet cele mai tandre versuri despre încordarea insuportabilă a lumii: „ne e bine, suntem vii.” Am scris despre asta în LaPunkt”:

Mariana Codruț, hiatus : câtă neliniște, atâta poezie

Angela Marinescu despre „hiatus”

Mariana Codruţ a publicat la editura Paralela 45 o carte de poezie „Hiatus” cum de mult n-am mai citit, splendidă, idealistă, cultivată, cu un patetism conţinut, pe alocuri cu sentimente revoluţionare, de-a dreptul, deoarece autoarea are tendinţa de a-şi depăşi propriile-i drame şi de a transcende conjuncturalul. Limbajul este al poeziei mari dintotdeauna, neputând fi încadrat în nicio generaţie sau direcţie estetică. Optzecistă ca vârstă, poeta Mariana Codruţ îşi delimitează limbajul, şi-l controlează, apoi şi-l înfăşoară ca pe o mătase grea în jurul vieţii ei şi, mai ales, al morţii. Cuvântul moarte apare frecvent în text, revolta poetei este aici, lângă şi împotriva morţii.

Poate că extazul ei, ce poartă amprenta singurătăţii şi a revoltei, este un extaz pe care i-l dă şi sentimentul pe cât de autodistrugător, pe atât de subtil al morţii. O carte de poezie care m-a determinat să devin atentă la poeţii mai puţin vehiculaţi prin spaţiile revistelor literare, al topurilor, al cronicilor literare, al istoriilor literaturilor noastre. Mariana Codruţ nu va putea fi niciodată o „Doamnă” a literaturii noastre (Doamne, cât de uzat sună cuvântul respectiv), cât o fată care ştie să-şi asume slăbiciunea şi forţa.

Mihail Vakulovski despre „hiatus”:

„Mariana Codruţ are un stil care la prima vedere pare foarte simplu, pe înţelesul tuturor, cum ar veni, poeziile ei – majoritatea scurte – făcîndu-l pe cititorul mai puţin avizat în ale poeziei să se bucure, să-şi spună, victorios: ‘Aşa aş putea să scriu şi eu!’. De fapt, e mult mai simplu să scrii poezie ‘complicată’ decît să atingi claritatea, simplitatea, laconismul, limpezimea. Iar Mariana Codruţ a reuşit să-şi găsească stilul încă de la începuturi /…/.

Mariana Codruţ ne demonstrează din nou că poeţii adevăraţi sunt cei care s-au născut poeţi.”

Revista STEAUA, nr. 2/ 2016

 

Tudorel Urian despre „hiatus”

“Am mai spus-o şi cu alt prilej, Mariana Codruţ este o poetă de o factură cu totul specială în peisajul liricii româneşti actuale. Este prezentă în conştiinţa criticilor literari şi a tuturor iubitorilor de literatură, familiarizaţi cu poezia românească, dar absentă din memoria aceloraşi critici şi istorici literari când trebuie să înşire nume de poeţi importanţi sau să facă propuneri de cărţi care să fie traduse în alte limbi. Ori de câte ori îi apare câte o carte nouă, este comparată cu numele foarte mari ale literaturii actuale pentru ca, imediat după primul val de cronici de întâmpinare, numele ei să fie din nou scufundat în uitare. Despre volumele sale au scris cu acelaşi entuziasm şi numele grele din establishment-ul vieţii literare, dar şi autorii cu parfum de disidenţă, fără ca ea să poată fi revendicată de una sau alta dintre tabere. Departe de zgomotele vieţii literare, indiferentă la clasamente, premii şi rivalităţi între scriitori, Mariana Codruţ comunică şi se comunică prin scrisul său, cu un orgoliu al libertăţii susţinute de conştiinţa propriei ei valori. Însingurată în lumea literaturii, văzându-şi de drumul ei cu un fel de modestie orgolioasă, poeta este un soi de ’spectator’ (nu neapărat ’angajat’, în sensul expresiei lui Raymond Aron) al vremii noastre. Ea observă cu atenţie tot ce se întâmplă cu ea şi cu lumea din jur, înţelege şi numeşte resorturile dramei noastre cotidiene, dar nu are mijloacele şi poate nici voinţa de a se implica direct pentru o eventuală schimbare în bine a situaţiei. Între ea şi lumea din jur se formează de aceea un ’hiatus’ care, conştientizat, îi provoacă poetei o stare de ‘spleen’ şi, în mod cert, o condiţie de marginal, ale cărei cauze sunt adânc înfipte în lumea bezmetică, lipsită de valori, a postmodernităţii.”

Revista “Acolada”, ianuarie 2016, p. 6:

http://www.editurapleiade.eu/Reviste%5C2016%20Acolada%20nr.%2001.pdf