Feeds:
Articole
Comentarii

“Reveriile pe care nu le-a putut parcurge la vremea lor (fiind mereu secondate de panica de a trăi) vor putea fi parcurse acum, într-un climat de elegie existențială. Nu știu dacă va fi așa, dar dacă ar fi/va fi Mariana și-ar întemeia un loc exclusiv: acela unde bucuriile se trăiesc prin suferință și suferința prin bucurii (nu mari, dar intense în fragilitatea lor).” (VATRA, nr. 11-12/ 2016)

Al. CISTELECAN – Între reverii și spaime

(interviu pe care mi l-a luat poeta Laura Dan pentru revista VATRA, nr. 11-12/ 2016)

Un fragment:

« – Ce sfat le-aţi da poeţilor aflaţi la început de drum?

– Să afle mai întîi dacă fără scris s-ar mai simţi ei înşişi. Apoi, să citească mult, dar nu literatură de consum. Aşa pot învăţa şi limba, şi să scrie. »

Vatra-dialog cu Mariana CODRUȚ: „…atunci cînd scriu, mă simt puternică”

 

Banchiza

Îmi place mult o parabolă a lui Ortega y Gasset care sună cam aşa: un ins s-a pierdut undeva în ţinuturile polare. Şi-a propus să meargă tot spre Vest şi asta a şi făcut. După un timp, a constatat că nu avansase deloc: banchiza enormă de sub picioarele lui se deplasa încet, dar constant, în direcţia opusă.

Cred că banchiza ar putea fi şi „America profundă”, pe care insul de deasupra n-a putut-o convinge – din nefericire, spun şi eu – să-l ducă unde voia el…

 

să ai toată luna octombrie caloriferele îngheţate, deşi eşti bun platnic, e un lucru minor. dar să fie trimis la finele lunii un cititor al repartitoarelor (al consumului de căldură) e un lucru colosal!!!
cînd am văzut în seara asta anunţul cu venirea cititorului, deşi sînt într-o stare fizică deloc de invidiat, am izbucnit într-un rîs nebun. şi-am strigat ca un vecin al meu de altădată care, lăsat singur acasă de nevasta plecată la băi, într-o zi, încolţit din toate părţile de orătăniile sălbăticite de foame, a zbierat în mijlocul ogrăzii spre ele: „ie, Doamni, di pi mini dúşmanii işte, cî fac moarti di om!”. şi-a căzut la pămînt, beat mort.

Vai

de gîndirea în locuri comune, în… idei „prêt-à-porter”…

Elena Udrea, un personaj politic mort de mult pentru mine, a declarat printre alte comicării că se roagă şi pentru Kovesi. „Să te rogi pentru duşmanii tăi e o dovadă de credinţă superioară”, a zis ’mneai. „Credinţă superioară” – doamne, ce gogomănie!!! Neegalată decît de cea a jurnaliştilor (inclusiv de la televiziuni respectabile, ca Digi) care fac din viaţa/ declaraţiile/ apariţiile acestei femei subiect de „analiză” la emisiuni TV de la ore cu maximă audienţă. Neînţelegînd, bieţii de ei, că astfel o hrănesc, o mitizează, îi întreţin imaginea în faţa unui electorat atît de mizer, încît nici culorile steagului patriei lui nu le cunoaşte.
PS Presupun că aşteptările mele ca invitaţii de marcă ai acestor emisiuni să nu accepte un asemenea subiect de discuţie sînt deplasate.

 

“Întâlnirea cu Dumnezeu este supratema, o recunoşti în trăirea, tăcerea, vibraţia cu lumea, în poezia Marianei Codruţ. Ea poate fi aşa: într-o zi de august, El coboară pe un fir de păianjen în crânguri şi în livezi, dar continuă „să tacă mâlc” (p. 50). Vine aproape, oglindit în ape, „în satul meu/ atât de departe acum/ vara trecută m-am aplecat/ ca să mă uit în Prut./ Dumnezeu mă fixa/ cu ochi enormi şi blânzi/ de bou. n-am tresărit.”

http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2016/09/Rafinamentul.pdf