Feeds:
Articole
Comentarii

Îi iubesc

(și îi miros de departe) pe cei cu adevărat pasionați de literatură. Cum îi miros de departe și pe cei care se folosesc de literatură ca de o simplă trambulină, o cale de a parveni. Nesuferiții!
P.S. A fi pasionat cu adevărat de literatură înseamnă, pt. mine, a aprecia valoarea unui text indiferent de ideologia, mişcarea, grupul din care face parte autorul lui. Şi indiferent de cît de supus e autorul faţă de tine, mare moderator sau organizator de manifestări culturale ce eşti tu, căcăciosule!

de ce un scriitor parcimonios cu ieşirile în public e depunctat, în timp ce unul ubicuu, prezent fizic oriunde, cîştigă multe voturi în lumea ro.
Şi: oare cei care au convingerea că știu totul despre autorul văzut pe o scenă în carne şi oase se reped, după terminarea manifestării, să-i citească opera? Nu cred. Cititul şi reflecţia asupra unor cărţi în solitudine sînt treburi mult mai grele decît fandoseala snoabă în văzul lumii festive…

cu Flori Bălănescu, atît de bună cunoscătoare a vieţii şi operei lui Paul Goma, atît de devotată cauzei sale, şi cu Dragoş Zămosteanu, regizorul proaspătului documentar „Grup canal ’77”. La finalul discuţiei noastre, am plasat şi eu o vorbuliţă spontană care le-a plăcut amîndurora: ‘Complexul Goma’ ar trebui să se cheme sentimentul de vinovăţie al românilor care-i face să-l ocolească pe Paul Goma, să-i ignore numele.

noi n-am avut niciodată la urne ocazia să alegem între Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfîntul Duh. Am avut de ales (după ce unii „s-au demascat!!!”) între Iliescu, Vadim, Constantinescu, Băsescu, Năstase, Ponta, Antonescu, oameni majoritar crescuţi în comunism, regim în care probabil toţi cei care voiau să iasă în faţă, pe merit sau pe nemerit, semnau pactul cu diavolul.
Şi noi a trebuit să optăm cam de fiecare dată – că nu am avut altă cale – pentru răul cel mai mic. Vă amintiţi, desigur, ce bucuroşi am fost să iasă multhulitul Iliescu – şi nu multhulitul Vadim, multhulitul Băsescu – şi nu multhulitul plagiator Ponta. În asemenea context istoric nenorocit, eu nu pricep etichetările „intelectualii lui Băsescu”, „intelectualii lui Ponta şi Căcărău”. Nici de ce una din ele ar fi considerată mai compromiţătoare decît cealaltă (şi nu ambele triste), cînd efectiv am fost mai toţi obligaţi de împrejurări să punem ştampila pe răul cel mai mic. Care – nimeni nu contestă – tot rău rămîne.

Ziua limbii române

Înainte de decembrie ’89, graţie unui turneu al Teatrului Naţional din Iaşi în Basarabia, i-am cunoscut pe scriitorii Grigore Vieru, Leonida Lari, Mihai Cimpoi ş.a., care vorbeau româneşte bine, nici vorbă! Dar mie, nu ştiu de ce, mi s-a părut un lucru normal: îmi spuneam că ei au prins poate şi alte vremuri, fie şi periodic mai generoase în ieşiri în România, în schimburi culturale etc.
După decembrie ’89, i-am cunoscut pe scriitorii Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, mai apropiaţi de vîrsta mea, care vorbeau incredibil de curat limba română. Cum tot pe atunci auzeam încă la televiziunea basarabeană care „bătea” pînă la Iaşi formule precum „îl felicit pe cutare cu ziua numelui” sau „în Republică vini vîntul”, i-am întrebat pe cei doi de unde şi cum au învăţat-o. Mi-au răspuns că nu le-a fost uşor, întrucît acasă la ei era în uz o limbă arhaică iar, cînd o dădeau pe româneşte în Chişinău, ruşii le spuneau cu năduf: „vorbiţi omeneşte!”, adică ruseşte. Aşa că au învăţat româna modernă ascultînd pe furiş transmisiunile radio dinspre Ţară şi citind în căminele de liceeni şi de studenţi noaptea, cu lanterna pe sub pături, cărţi din România.
De aceea, eu dedic Ziua limbii, cu gratitudine, tuturor basarabenilor care au învăţat să vorbească şi să scrie bine româneşte în ciuda adversităţilor tragicei istorii naţionale.

spaţiului care nu te iubeşte, nu te ocroteşte, deşi te-a născut, eşti pur şi simplu tragic.
Ciudat e că, la limită, nu-ţi rămîne lucru mai bun de făcut decît să fii tragic, acceptînd că patria ta s-a simţit şi se simte dintotdeauna acasă mai curînd cu farsorii.

e format majoritar din inşi cu şi fără uniformă plătiţi gras de la buget, însă înhăitaţi pe faţă cu pedofilii, criminalii, traficanţii, hoţii, analfabeţii, iresponsabilii, cu toată scursura neamului. Ce oroare!

Statul ăsta malign învîrte ţara pe degete cu mare dexteritate, zbierînd în acelaşi timp împotriva “statului paralel” care vrea să-i strice jocurile, dar care acum nu pare destul de puternic s-o şi facă. Ce tristeţe!