Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2014

s-ar sufoca pe dată. Dar, din fericire, ea nu respiră prin plămînii lor, ci prin ai celor care o simt. Fiindcă valoarea unei poezii se simte, în felul în care simţi iubirea cuiva pentru tine. Doar că, pentru a te simţi iubit de cineva, nu-ţi trebuie nici lecturi, nici, mai ales, cine ştie ce har…

Read Full Post »

În audiovizualul românesc, „ghilimelele” pure şi simple au dispărut, săracele:  le-au luat locul, cu o tenacitate vrednică de o cauză mai bună,  „ghilimelele de rigoare”! De curînd, am auzit expresia asta şi în gura eternei „Doamne rector” Andronescu (a cărei judecată îşi pierde brusc bunul-simţ – dacă l-a avut vreodată –  cînd e vorba despre colegii de alianţă).

Şi oportunitatea („ocazie fericită, bună, prilej favorabil”, după DEX) a devenit „o bună oportunitate”.

 

Read Full Post »

Fetiţa vecinilor mei de sus plînge la ore noptatice de sare cămaşa de pe ea. Odată, cînd m-am întîlnit cu mămica ei prin curte, am întrebat-o, glumeţ, ce-o supără pe copilă. Ea m-a asigurat, din capul locului, că o ceartă, spunîndu-i că mă deranjează! Eu m-am înnorat: „Ei, sper că nu m-aţi transformat într-un bau-bau!” „Nuuuuuu!”, a clipit mama, cam confuză.

În următoarele zile, mi s-a părut că plînsul avea mai puţini decibeli. Şi s-a întîmplat să mă întîlnesc iar cu tînăra doamnă de la etajul trei, care, de data asta, era cu fetiţa. „Dă un pup la vecina!”, a îndemnat-o mama. „Uuuu-ciiiiiiiii-naaa!”, a zbierat din rărunchi copilul, auzind cuvîntul infam „vecina”, şi lacrimi cît pumnul i-au ţîşnit din ochi…

P.S. Întîmplarea e mai veche. Între timp, fetiţa – inteligentă şi frumoasă ca un înger – a crescut. Nu am întrebat-o niciodată despre spaima ei de cînd era mică, fiindcă am devenit de mult bune prietene.

Read Full Post »

că unii, care au depăşit de mult adolescenţa (cînd scrisul e o…  supuraţie a vîrstei), îşi imaginează că se poate să fii/ devii scriitor fără a cunoaşte foarte bine limba în care scrii şi fără a citi, mereu şi mereu, „măiastra carte” a marilor poeţi, prozatori, gînditori români şi străini.

S-o fi întîmplînd lucrul ăsta – ignorarea limbajului şi a bibliografiei de specialitate – şi în alte domenii, ca muzica, cinematografia, pictura şi, de ce nu, istoria etc.? Sau numai „inspiraţii” cuvîntului cred că literatura se poate face în orice condiţii?

Read Full Post »

Logică neghioabă:

–        să-l consideri automat fan Băsescu pe cel cu opinii anti-Ponta şi anti-Antonescu;

–        să-l consideri automat fan Ponta & Antonescu pe cel cu opinii anti-Băsescu.

Read Full Post »

Lacu’ Sărat, 1889, iunie 22.

Scumpă Mamă!

Nu sunt în stare a vă descrie nici ce am privit cu ochii mei, nici ce am intimpinat, de nu am fost în stare a vă scrie nimic.
Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenariu.  Să ferească D-zeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la D-rul Şuţu, că fie care va avea sfârşitul iubitului meu frate.

Moartea lui Mihai şi ologirea mea provine numai din Sărăcie! Ce nedreptate este în lume, unii se răsfaţă în lucs şi eu n-am cu ce mă căuta. Sdrobită cum n-am fost nici odată, vă rog scumpă mamă nu mă părăsiţi.

Sărut mâna, a matale supusă ca o fiică,
H. Eminescu

(Henriette şi M. Eminescu, Scrisori către Cornelia Emilian şi fiica sa Cornelia, ed. Vicovia & Babel, 2012, p. 121-122)

 

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

M. E.

(Ediţia P. Creţia)

Read Full Post »

  • Comunicarea eficientă înseamnă a efectua o reacţie inversă, a obţine un feedback din partea partenerului;
  • Îndoiala şi complexitatea sunt aspecte inevitabile ale adjudecării între bine şi rău în viaţa personală şi profesională.
  • Chiar dacă în plan teoretic, studiile legate de aptitudinile pedagogice sunt multiple şi variate sub aspectul conţinutului, totuşi se pune întrebarea: oare se reuşeşte prin intermediul curricula universitare să se insereze în personalitatea candidatului la formarea altora, un minimum de pregătire psihopedagogică, sau aceasta ramâne doar în cadrele formalismului?
  • Subliniem în acest context, redefinirea rolului profesorului din perspectiva formatorului, a celui care stimulează un potenţial pe care elevul îl poate avea, dar care nu reprezintă un produs al învăţării decât în condiţiile în care acesta a fost instrumentat cu ideea că învăţarea presupune dezvoltare.

Read Full Post »

* Un studiu realizat în SUA de către autorii Hunter PhD & Krantz PhD…

* Utilizarea unor extensii opţionale ale produselor ArcGIS Desktop, permit executarea unor operaţiuni avansate…

* De acelaşi regim ne­drept de receptare are parte şi propoziţia consoartă primeia.

* Chiar dacă se vorbeşte permanent de norme ale procesului de învăţământ (…), trebuie conştientizat faptul că existenţa acestora nu este „dăunătoare” în sine, însă o exagerare a punerii lor în aplicare induce conformism şi rigoare.

* Curriculum-ul constructivist oferă acestora modalităţi concrete de analiză a specificului disciplinelor, prin raportare la interferenţele care există între acestea, dar în acelaşi timp, prin raportare la capacitatea acestora de a genera la elevi comportamente dezirabile.

Read Full Post »

lumea interioară

merg şi vorbesc fiinţelor vii din mine şi despre ele. sînt o carte cu

multe personaje în numele cărora vorbesc – dar ştiţi: inconştienţa

naratorului, mărginita lui omniscienţă, frivola lui superbie de purtă-

tor de cuvînt; numitorul comun cu sărăcia lui de expresie. schema

reducţionistă.

 

ei! de viaţa lui interioară (un roman-fluviu de graniţă), naratorul

e cu mult depăşit. ea nu e transparentă ca un cristal, ca vaca lui Chagall.

ea nu are un kilometru zero şi o limită superioară unică. timpul nu

se grăbeşte cu ea şi nu cunoaşte meschine capitole pre­cum trecut-pre-

zent-viitor. despre ea, naratorul (acum o femeie conştientă de pate-

tica-i singurătate) e-n stare doar să aproximeze un elogiu cald şi

moale ca un fotoliu bătrîn:

 

cînd toate porţile se-nchid spre lumea

                                                   de-afară,

îţi mai rămîne lumea ta interioară.

aluneci plin de lene prin soare, dormitezi

pe trunchiuri înviate din morţi lente

                                                    şi verzi –

ce bine, ce boiereşte aici se trăieşte!

 

pentr-un travaliu invers îndată se des­-

                                                        face

cosmosul tău crud care vorbeşte şi tace,

ţi se relevă, te primeşte în sintaxa sa

virgulă care poţi ori nu exista!

 

nu te mai temi de moarte, nu mai speri

                                                      fără leac

(viaţa ta fiind preţioasă doar unui copac),

aşa că alergi şi te arunci de foarte sus

în ce nu poate fi descris şi spus

 

şi treci înfiorat de libertate

din viaţă în moarte, din viaţă în moarte.

ce bine, ce boiereşte în lumea  ta

interioară se trăieşte!

 

merg şi vorbesc fiinţelor vii din mine şi despre ele (despre toate

pot spune trist şi emfatic: C`EST MOI!): copilul şi Mama, nebunul

şi tîrfa, vizionarul, maimuţa, trufaşul şi clovnul, eroul civilizator,

fricosul şi prostul, timidul şi fiara, samariteanul cel bun, diavolul de

grădină şi îngerul moale et caetera. ele vin sclipind de înfrigurare,

capricios şi totuşi previzibil (turmă de mistreţi prin lanul de cartofi

nepăzit) – fiecare aducînd cu sine o răsucire a lumii mele interioare

ca a unui tors de femeie privind peste umăr luna în negrul chenar al ferestrei…

 

cine trăieşte pe cine? cine conţine pe cine? singurătatea patetică de

care… în fine… (doar ştiţi: inconştienţa naratorului, mărginita lui

omniscienţă, frivola lui superbie de purtător de cuvînt; numitorul

comun cu sărăcia lui de expresie. schema reducţionistă…).

(din vol. BLANC, Vinea, 2000)

Read Full Post »

pururea

acum şi pururea
toate
sînt puse pe fapte mari:
adică pe viaţă şi moarte.

(din vol. BLANC, Vinea, 2000)

Read Full Post »