Feeds:
Articole
Comentarii

(publicat azi în “Ziarul de Iaşi”)
Nu sunt analist politic şi nici nu mi-am propus vreodată să fiu. Nu sunt informată decât minimal despre ideologii, poate şi din cauză că discipline precum „Materialism dialectic şi istoric”, „Economie politică” şi „Socialism ştiinţific”, făcute la facultate, sub comunism, nu doar mi-au stricat riguros mediile, dar m-au şi îndepărtat definitiv de asemenea temă şi de asemenea ştiinţe. Nici măcar nu urmăresc consecvent evenimentele politice de la noi sau de aiurea, eu făcând parte dintre cei care devin atenţi la lumea din jur doar când hărmălaia ajunge asurzitoare. Sunt doar un om care a trecut prin comunism şi nu vrea cu nici un chip să se mai întoarcă la el (ei, în domeniul ăsta sunt cât se poate de bine informată: colectivizarea forţată care i-a lăsat săraci lipiţi pământului pe ai mei şi pe alte câteva milioane de ţărani, sacrificiile enorme făcute de părinţi pentru a ne ţine la şcoală, navetele ruinătoare de sănătate, imposibilitatea de-a ocupa cinstit un post în oraşe după competenţe, sărăcia din magazine, interdicţia de a călători în afară, lipsa libertăţii de exprimare etc., toate cele care ne-au distrus vieţile nu pot fi nici uitate, nici iertate). Şi, în plus, sunt un om care apreciază la ceilalţi din jur, mai presus de orice, calităţi precum onestitatea, simţul dreptăţii, bunul-simţ. Am fost crescută în respect faţă de aceste valori, pe care m-am zbătut toată viaţa să le apăr după cum m-am priceput şi cum am putut, fără să reuşesc, fireşte, întotdeauna.

Am avut nevoie să spun cele de mai sus ca să-mi pun într-o lumină adecvată afirmaţia: în România postrevoluţionară votul încă nu e cu adevărat liber, chiar dacă în cabine aplicăm mai toţi ştampila pe cine şi ce vrem noi. Votul ne e dictat, în linii mari vorbind, fie de frica de a nu ne întoarce la comunism, fie de frica de a nu da samă de crimele făcute de acest regim sau de nelegiuirile favorizate de tulbureala tranziţiei. (Zic „în linii mari”, fiindcă, printre altele, am aflat şi eu despre câţiva tineri foarte şcoliţi care susţin stânga şi probabil au şi votat cu Ponta. Deocamdată, ei nu-mi trezesc decât nedumerirea: ce-o fi având în comun stânga lor cu stânga propusă de Ponta şi compania?) Prin urmare, contrar celor care afirmă azi, după alegerile prezidenţiale, „am votat cu dreapta / am votat cu stânga, x a votat cu dreapta / y cu stânga”, subsemnata crede că, şi acum, şi în toată perioada de tranziţie, puţini oameni au votat o doctrină sau alta şi foarte mulţi au votat un om sau altul. Ca să exemplific cu propria experienţă: am votat cu Iohannis în primul şi în primul rând pentru că ţara (deci şi oraşul nostru cel iubit) arată jalnic după 25 de ani de guvernare majoritar pesedistă; pentru că PSD-ul e un partid corupt până la os (cred că sub umbrela lui şi-au găsit refugiul mai toţi nomeclaturiştii PCR şi securiştii lui Ceauşescu, pe care lustraţia – Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, respins de Iliescu – i-ar fi scos pentru 5 ani din viaţa publică); pentru că liderul PSD, Ponta, e un om demn de tot dispreţul. Abia în al doilea rând am votat cu Iohannis fiindcă mi s-a părut un om serios. Dacă printr-o întâmplare fericită, sau mai bine zis prin absurd, Ponta, candidatul stângii, ar fi fost un om la fel de serios ca Iohannis, iar PSD-ul ar fi avut o cu totul altă istorie, dar eu aş fi votat cu candidatul dreptei, atunci da, abia atunci puteam spune clar că am votat liber, am votat o doctrină, nu un om.

Când viaţa politică românească se va mai curăţa de urâciunea şi jegul în care se zbate de 25 de ani, când furtul, delapidările, manipularea, lipsa de responsabilitate şi de devotament faţă de ţară îşi vor pierde din tupeu şi intensitate graţie unei Justiţii puternice şi independente şi graţie prezenţei în spaţiul public a unor oameni respectabili, când partidele, mari sau mici, vor avea programe clare, distincte şi nu vor mai îndrăzni să propună drept candidaţi la alegerile parlamentare şi prezidenţiale nişte lepre, abia atunci cred că vom putea spune, cu mâna pe inimă, că alegem cu adevărat liberi.

Mariana Codruţ

Un ins din lumea literară, cu care eu nu mă consideram prietenă, cînd voia să obţină ceva susţinere de la mine, prefaţa cererea cu „doar sîntem prieteni!”. Dar, cînd îi ceream eu ceva, nu-şi mai amintea că sîntem prieteni. Ceea ce era grăitor…

Nu întîmplător în Tarot prietenia e simbolizată prin Soare: aşa cum Soarele îi luminează şi încălzeşte în mod egal pe toţi, şi soarele prieteniei trebuie să se reverse în mod egal peste cei incluşi în relaţie.

Majuru'

https://www.facebook.com/pages/Mothers-Museum/325507100912077?ref=ts&fref=ts#!/325507100912077/photos/pcb.614640845332033/614640438665407/?type=1&theater

Coperta I: el la tinereţe. Coperta IV: toată familia, minus sora mea (1964).

Stat mafiot

În ultimul timp, cînd deschid televizorul, în 80% din cazuri primul cuvînt auzit e unul din următoarele: Parchet, arestare, dosar, corupţie, delapidare, procurori, descindere, condamnare, închisoare, eliberare condiţionată, tribunal, penitenciar, DNA, magistraţi, mită, condamnat definitiv la…, percheziţie, mascaţi, evaziune fiscală, DIICOT, spălare de bani, anchetă etc.
Să mai spună cineva că nu sîntem un stat mafiot.

Am fost azi în vizită. Erau şi surorile sale acolo, pe care le mai văzusem o singură dată în viaţă, acum vreo 40 de ani. El a fost adus la spital din cauza unei fracturi de femur, datorată, cred, celui de al doilea fel de cancer, despre care nu i s-a spus, dar din cauza căruia bănuiesc că are oasele fragile. Era foarte slab şi galben, cu membrele, întotdeauna precum nişte beţe, ca nişte chibrituri foarte lungi.
Una din surori i-a zis: Acum trebuie să citeşti „O mie şi una de nopţi”. Bolnavul a zîmbit, sugubăţ. Să-ţi aduc mîine „Winnetou” sau „Cei trei muşchetari”? Iarăşi un zîmbet, dar el, un copil cu părul alb, a protestat capricios: Nuuuuuuuuu, le-am citit… Am citit o carte de Seldon (?), foarte bună… Piraţii au apărut, au capturat… Căpitanul a zis… Dar membrii echipajului… şi oceanul… şi…

Ce bine! m-am gîndit, reţinîndu-mi lacrimile. Cînd va veni ceasul, nici nu va băga de seamă: se va gîndi ce au făcut piraţii, căpitanul, marinarii…

“Ce vor spune despre Traian Băsescu istoricii viitorului? Lucruri pe care parte din presa vremii și din opinia publică le-a spus încă din timpul vieții sale. Așadar, ei vor repeta pesemne la nesfârșit – și propozițiile astea vor intra în manuale – că e omul care, după ᾽90, a așezat ferm România pe orbita Vestului; că a activat mecanismele anti-corupție ale justiției, desprinzând actul judecătoresc de influența cla…sei politice; că a condamnat simbolic comunismul ca , într-un parlament care, huiduindu-l, se autodenunța ca majoritar comunist; că a pus la dispoziția populației arhivele Securității comuniste; că, în timpul crizei economice globale din anii 2008 – 2011, a cerut guvernului, asumându-și răspunderea și consecințele gestului, măsuri de austeritate, vrând să evite falimentul țării într-un al doilea pas; că a făcut asta știind că își va pierde întreg capitalul politic. Istoricii viitorului vor mai spune că parlamentul, pe care unii ziariști îl numeau în epocă , l-a suspendat în două rânduri, încercând să-l înlăture de la cârma țării și să pună astfel capăt raziilor pe care justiția începuse să le facă prin averile și afacerile lor borfășești.”

http://www.contributors.ro/editorial/portret-de-pre%C8%99edinte-la-capat-de-mandat/?attest=true&wpmp_tp=1

Cînd

găsiţi pe blogul meu o idee de bun-simţ care vouă încă nu v-a trecut prin cap, dar vă place şi v-o însuşiţi, de ce nu amintiţi sursa, prieteni? Promit că nu vă umplu de lepră…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 49 other followers