Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 Aprilie 2017

S-a vorbit și s-a scris despre o anumită reticență a criticii dâmbovițene față de lirica poetei ieșene Mariana Codruț (Emil Brumaru este cel mai radical: „ignorarea tălâmbă a unei valori”), însă nu mai puțin adevărat este faptul că poezia acestei autoare a cunoscut verdictul unor critici de exceptie, dacă ar fi să-l amintesc aici pe Mircea Mihăieș. Această cecitate la unison e rodul coteriei balcanice…. Marii autori apar, de obicei, din zonele considerate „periferice”. Având la activ opt volume de poezie și trei de proză, Mariana Codruț propune cititorului (încă din 1982, „Măceșul din magazia de lemne”) o abordare esențializată a realului, un exercițiu cogitativ menit să-i diferențieze discursul de retoricile alambicate ale defunctului filon „beat generation”. Este o poezie a observației de sine, a devenirii sinelui într-o continuă alertă existențială, cu alte cuvinte, o poezie care elicopterizează orice suprafață revelând sensuri noi pe muchia de cuțit a exteriorității agasante. Recentul volum -„Hiatus” (Ed. Paralela 45, 2015) are pe coperta I o fotografie a poetei la un costum al Poeziei, chipul fiindu-i în mod deliberat acoperit de caseta roșie a numelui. O „artă a discreției”.

Read Full Post »