Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 octombrie 2013

Generaţia interbelică e aparte (şi) prin problematica abordată, evidentă chiar şi numai dacă o iei la nivel de lexic: absolut, disperare, angoasă, neant, existenţă, autenticitate, Dumnezeu, suflet, metafizică, sentiment etc. sînt cuvinte folosite frecvent de un Cioran, Ţuţea, Steinhardt, Vulcănescu, Noica, Eliade… S-a spus că nu poate fi negată influenţa asupra lor a existenţialismului şi a mentorului trăirist – la modă în epocă – sau a contextului naţional şi internaţional zbuciumat (război, reconfigurări de naţiuni, teritorii şi identităţi, Unire etc.). Dar eu nu pot să cred că e vorba în primul rînd sau numai de modă şi de contextul istoric, deci de presiunea preajmei. Sînt convinsă că aceşti intelectuali au scris sub presiunea adîncului, adică aveau în ei înşişi aplecarea de a se interoga asupra rostului lor în lume ca fiinţe, aplecare fără de care nu-mi pot imagina că un om e cu adevărat viu.

Azi asemenea problematică şi asemenea cuvinte nu prea mai par de actualitate. Fugim ca dracul de tămîie de ele. Pe toate buzele sînt: democraţie, europenism, globalizare, socializare, integrare, egalitate de şanse, corectitudine politică, rating, bani, carieră, sex, viitor, confort, succes  ş.a.m.d. Trăim, se vede, numai sub presiunea preajmei, propunem modelul unui om din prefabricate. Cum nu pot admite ca preajma să dicteze în totalitate modul individului de a se raporta la lume, mă hazardez să conchid că… avansăm în moarte, trăim în plină moarte!

Dar moartea noastră actuală nu e de dată recentă. E mai veche. Aşa cum există ne-cuvinte, după numele inventat de poetul Nichita Stănescu – cuvinte smulse destinului lor stabilit de normele gramaticale şi transformate prin voinţa dictatorială a autorului în licenţe –, sistemul comunist, scoţîndu-ne din condiţia de oameni (fie şi numai prin interzicerea libertăţii de opţiune), ne-a transformat în licenţe. În ne-oameni. Dacă nu pot fi în viaţă fireşti, ne-oamenii nu pot fi nici în majoritatea producţiei literare decît ne-personaje, cu ne-destine, aproape nişte creaţii abstracte, fantomatice, cu un anume… mod de folosire. Cîte personaje viabile, memorabile a propus proza românească după al doilea război mondial şi, mai cu seamă, după căderea comunismului?

Read Full Post »