Cu Emil Brumaru şi Radu Andriescu la New York (dec.1998)
- Cu Emil Brumaru în faţa la National Gallery, Washington (dec. 1998)
- Carina Mirunei si a lui Radu
Cu Vasile (Gârneţ), Bookfest, 2007
cu Vitalie (Ciobanu) la Bookfest 2007
Pe str. Lăpuşneanu (2010)
Pe strada Lăpuşneanu (2010)
- Mireasa lui Vasile Gogea
Cu Emilia, la Haloş (2006)
- Cu Emilia, la Haloş (2006)
Cu Anke, Roland Erb şi domnişoarele traducătoare (Leipzig, 2008)
- Unica fereastră de la biroul meu de redactor de editură
Buhuţele din curtea Casei de asigurări de sănătate (foto Dragoş Zămosteanu)
Cîteva din cele 14 bufniţe din Copou, foto Michael Astner
La Haloş (2005)
Cu Julia la Bojdeuca din Ţicău (2009)
Cu Mick, Ovidiu şi aragazul (1999)
Cu Costică, Sabine şi Erzsebet, Leipzig (2008)
Leipzig, 2008
Poza cu fereastra e antologica. Daca ar fi avut si o vaza de flori pe interior, ar fi avut o mai mare putere de sugestie. Sigur cel care a hotarit ca se poate lucra zi de zi cu un asa orizont in fata ochilor e expert in psihologie si nu vreau sa ma gindesc ce urmareste printr-un astfel de tratament. Are o scoala…
@
Da, se vede o fisie de doar citiva cm de cer, in lateral… E foarte stresant pentru o claustrofoba ca mine. Si obositor pentru ochi.
In rest – nu, cred ca e doar nepasare.
Daca stiam de fotografia cu fereastra, ti-o ceream pentru coperta la “Absurdistan – o tragedie cu iesire la mare”…
@Dorin Tudoran
Probabil rectorul Universitatii are aceeasi idee despre redactorii editurii, ca si directorul tehnic: ca ei consuma, nu produc…
Insa directorul plin, germanistul Andrei Corbea Hoisie, nu pare de aceeasi parere. Drept pentru care, in curind, Universitatea ne muta in alt birou. Din pacate, e unul care nu are WC…
Ca sa dovedim ca nu… “producem”!
Cine spune ca “Zidul Berlinului” a fost darimat peste tot si in intregime?
@
Vasile
Singura parte buna a acestui zid e ca, intre el si fereastra noastra, la inaltimea pervazului exterior, este… Drumul pisicii.
Trec pisicile si motanii, se uita melancolic inauntru – probabil confunda umbrele umane uriase cu niste soareci (de biblioteca) savurosi -, intra Dumnezeu stie in ce gaura, fiindca trec apoi inapoi, se uita iar melancolic si lingindu-si mustatile la noi, după care dispar, ca sa revina la un interval oarecare sau a doua zi…
Clar, nu-i totul pierdut.In orice rau e si un bine.Pe de alta parte singurii care ne pot salva sintem noi insine.(As comenta faptul ca pentru neamul pisicesc sinteti probabil o fauna interesanta,de moment ce le-ati stirnit curiozitatea, dar ma abtin ca sa nu supar…)
Frumoase articolele de pe blog si pozele!
@Fynel
Multumesc, multumesc!