Peste vârfuri trece lună,
Codru-și bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?
Like this:
One blogger likes this post.
Un gand bun marelui Eminescu la aniversarea nasterii lui, sa recitim cateva poezii ale lui, sau sa rememoram acele versuri pe care le stim deja, pentru ca astfel Eminescu este in noi, face parte din noi, din existenta noastra, a fiecarui roman. Pentru ca Eminescu nu a murit, doar trupul lui a disparut in mod nefericit, el e si va fi mereu in infiltrat in mod fericit in noi si in toti cai care au fost dupa el, si toti care vor mai fi cat va mai exista poporul roman. Astazi la radio cultural a fost tema “Scrisorilor” lui Eminescu. Iar ieri, “O prietenie nemuritoare, Eminescu-Creanga”. Sunt mandru cand strabat strazile anterior calcate de aceste doua genii ale literaturii romane, simt pasii lor, si asta ma face putin mai fericit.
@CS
Ma bucur ca asta te face putin mai fericit!
Imi permit sa il omagiez aici si pe Ion luca Caragiale, nu stiu cati stiu acest lucru, pe 30 ianuarie s-au implinit 160 ani de la nastere si, tot in acest an vor fi 100 ani de la moarte. Nu spun mai mult pentru ca au scris despre el istoricii si criticii literari. Caragiale e universal in timp si spatiu. E foarte actual in primul rand, parca ar fi cunoscut timpurile de acum. Asta pentru ca naravurile nu s-au schimbat dupa mai bine de 100 ani. Si vin cu un exemplu cand am spus universal in spatiu. “O scrisoare pierduta” a fost jucata in Japonia evident de o trupa de acolo. Premiera a avut loc imediat dupa alegerile din aceasta tara. Impactul a fost extraordinar, dovada ca si in alte parti sunt astfel de obiceiuri. Sa ne amintim asadar de Caragiale.